Peste 4.000 de români au murit din cauza COVID-19. Doar în ultimele 24 de ore au fost raportate 51 de decese

În ultimele 24 de ore au fost 1.271 de cazuri noi de COVID-19, din 24.043 de teste efectuate. Alți 51 de români au murit din cauza infecțiilor cu coronavirus, în timp ce la terapie intensivă sunt internați 459 de bolnavi COVID-19.

Până astăzi, 9 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 98.304  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

 41.002 pacienți au fost declarați vindecați și 12.557 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 642 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.018 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 08.09.2020 (10:00) – 09.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 51 de decese (32 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here