Ministerul Sănătăţii a angajat o cântăreaţă fotomodel pentru a monitoriza spitalele regionale. Postul a fost obținut fără concurs/ FOTO

Ministerul Sănătăţii a angajat o cântăreaţă fotomodel, în vârstă de 24 de ani, pentru a se ocupa gestionarea Spitalelor Regionale. Tânăra a fost angajată fără concurs pe funcţia de consilier debutant la Direcţia Monitorizare, Implementare Spitale Regionale din minister. 

Cântăreața fotomodel Codruța Elena Filip a fost angajată în Ministerul Sănătății în urma unui interviu la care a obținut un punctaj de 89,33. Ocuparea funcției de consilier debutant fără concurs a avut la bază Ordinul de Ministru nr.905/26.05.2020, semnat de ministrul Nelu Tătaru, prin care s-a aprobat “metodologia de ocupare, fără concurs, a posturilor vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii, pe perioadă determinată, în contextul instituirii stării de alertă pe teritoriul României, conform art.11 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 din 26.05.2020″, scrie newsweek.ro.

Cântăreaţa s-a remarcat în urma afișării relației pe care o are cu Valentin Sanfira, cântărețul de muzică populară și prezentatorul unei emisiuni TV. Cei doi se vor căsători pe 10 octombrie 2020. Coperta legitimației de serviciu a Codruței Filip a fost fotografiată și postată de viitorul soț pe contul lui de Facebook.

Presa mondenă a relatat în primăvara acestui an că tânăra Codruța Filip s-a născut în localitatea Tătăruși, dar locuiește în Iași. După absolvirea liceului Pedagogic „Vasile Lupu” și-a continuat studiile la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Apoi a urmat cursurile unui master în Drept European.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here