Fonduri europene de 120 de milioane de lei pentru reabilitarea DJ 546. Declarația șefului CJ Olt

La finalul sedintei ordinare a Consiliului Județean (CJ) Olt organizată azi, 17 septembrie, șeful instituției, Marius Oprescu, a făcut mai multe declaratii, inclusiv pe tema reabilitării DJ 546.

Potrivit președintelui, s-au început deja lucrările pe două dintre tronsoanele drumului.

Deja la drumul DJ 546 am început lucrările pe două dintre tronsoanele lui. Drumul este împărțit în mai multe tronsoane, pe două dintre ele s-a început lucrarea, așa cum știți, n-aș vrea să reiau prea multe date. E un drum de 59 de kilometri, aproximativ, un drum de în jur de 120 de milioane de lei, o investitie pe fonduri europene a Consiliului Județean împreună cu celălalt drum care în perioada asta e în faza de licitare, de studiere a ofertelor. Face legătura de la Ștoienești până la limită județ Teleorman. Până la Giuvărăști. Vom avea aproximativ 104 km de drum județean reabilitat de la Nord la Sudul județului”, a declarat Marius Oprescu.

Drumul traversează 10 localități, respectiv Dăneasa, Drăgănești-Olt, Mărunței, Coteana, Brebeni, Valea Mare, Slatina, Curtișoara, Teslui, Verguleasa și are o valoare de 128 de milioane lei, cu finanțare din fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here