Un oraș din România a intrat în scenariul roșu. Primar: „Industria HoReCa se închide”

Colegiul Tehnic “Laţcu Vodă” din Siret şi Şcoala gimnazială “Petru Muşat”, unde funcţionează şi grădiniţa oraşului, s-au închis de joi după ce numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în localitate şi se impune instituirea scenariului roşu.

Efectivele de elevi de la cele trei unităţi de învăţământ însumează 2.000 de copii, dintre care 700 la şcoala gimnazială şi la grădiniţă.

Pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial, dar şi pentru liceeni, cursurile se vor ţine online în următoarele 14 zile, urmând ca situaţia să fie ulterior reevaluată şi, în funcţie de incidenţa la mia de locuitori, să se ia o nouă decizie.

Potrivit primarului oraşului Siret, Adrian Popoiu, această creştere a numărului cazurilor de infecţie cu noul coronavirus nu a afectat doar sistemul educaţional, ci şi industria HoReCa, dar şi modul de desfăşurare a slujbelor religioase.

″Începând de astăzi industria HoReCa se închide. Vor putea funcţiona doar terasele, dar pentru ceea ce înseamnă restaurante şi cafenele la interior, activitatea nu mai este permisă. De asemenea, slujbele religioase vor fi permise, dar numai în exterior, iar oamenii trebuie obligatoriu să poarte mască de protecţie”, a spus Popoiu, care a făcut apel la sireteni să respecte măsurile sanitare impuse de autorităţi, pentru a nu se ajunge la carantinarea oraşului, transmite Agerpres.

Incidenţa cazurilor în Siret depăşeşte 8,3 la mia de locuitori, iar situaţia va fi discutată în şedinţa de vineri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Oraşul Siret a intrat în scenariul roşu după apariţia focarului de COVID-19 la Spitalul de Psihiatrie Siret, unde în prezent sunt 42 de cazuri de îmbolnăvire, dintre care 6 în rândul angajaţilor, iar restul pacienţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here