Învăţătoare: “Am copii care nu ştiu să scrie şi să citească”. Dezamăgire şi nemulţumire faţă de haosul creat în școli

Un cadru didactic de la o şcoală din Bucureşti şi-a exprimat dezamăgirea şi nemulţumirea faţă de haosul în care se fac cursurile în acest an şcolar.

Învăţătoarea, care predă la clasa a II-a, a explicat că elevii nu ştiu să scrie şi să citească.

“Am și copii slabi care au pierdut sfârșitul anului trecut și nimeni nu a avut grijă că ei să învețe. Unul dintre copiii pe care îi am eu în clasa a-ÎI-a nu este în stare nici măcar să scrie “a” mic. I-am făcut fișa pentru că am observat că are probleme, ea nefiind în stare nici să își spună numele. Când m-am apropiat de ea, și-a băgat bărbia în piept că și cum aș fi vrut să o lovesc. Acum are curaj să vorbească, dar nu poate spune o propoziție cursiv. Pentru ea și pentru alți cinci elevi care încă nu știu să scrie cum trebuie trebuie să găsesc o soluție să recupereze”, a declarat învăţătoarea.

Atunci când şcoala a fost întreruptă în luna martie, din cauza pandemiei, învăţătura s-a oprit pentru acei elevi. “Este evident că nimeni nu a avut grijă de ei, nu au mai făcut absolut nici un exercițiu cu părinții. Am două treimi din copii care citesc foarte bine, pentru clasa a-ÎI-a, și de cealaltă parte îi am pe cei șase de care nu s-a ocupat nimeni și care au uitat și literele pe care le-au învățat în prima parte a clasei I. Deși ei nu știu nimic, învățătoarea de atunci a trebuit să îi treacă, pentru că așa a venit ordinul atunci”, a mai spus învăţătoarea.

Pentru a-i aduce pe cei din clasă la acelaşi nivel, învăţătoarea va trebui să lucreze diferenţiat cu două părţi din elevi.

“Acum, vorbesc cu anumiți învățători și cei care pot să îmi cedeze anumite ore pentru a-i învață pe aceștia ce au pierdut în toată această perioada. Am luat o ora de sport, am luat ora de abilități practice, am luat orele care sunt mai puțin esențiale și fac cu ei exerciții simple de matematică și lecții de citire și scriere”, a mai spus dascălul.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here