Senatoarea de Olt Siminica Mirea: Am votat rectificarea bugetară din respect pentru cetățenii acestei țări!

Legea rectificării bugetare a fost votată, marți, în Parlament, cu amendamentul adus de PSD, care prevede creșterea pensiilor cu 40%. După ce legea a trecut, senatorul PSD de Olt Siminica Mirea și-a motivat votul favorabil explicând, pe pagina sa de socializare, că rectificarea bugetară vizează dublarea alocațiilor, majorarea salariilor profesorilor, sprijinirea administrațiilor locale ale căror bugete au fost consumate pe cheltuieli anti-COVID și acordarea finanțării din programul Start-Up Nation.

„Am spus-o și o repet, din respect pentru cetățenii vârstnici ai acestei țări: Am VOTAT rectificarea bugetară din Parlament pentru a asigura respectarea legii și majorarea cu 40% a punctului de pensie!

Sunt responsabilă și înțeleg argumentul economic, dar DEFICITUL nu va crește sub nicio formă în perioada următoare. NU va exista un impact financiar negativ pentru că votul va fi realizat astfel încât cheltuielile să fie realizate în beneficiul românilor!

În plus, rectificarea bugetară vizează dublarea alocațiilor, majorarea salariilor profesorilor, sprijinirea administrațiilor locale ale căror bugete au fost consumate pe cheltuieli anti-COVID și acordarea finanțării din programul Start-Up Nation.

Totul în beneficiul românilor, așa cum am procedat cu fiecare decizie în fața căreia m-am aflat: pentru binele cetățenilor acestei țări!”, a scris, pe Facebook, Siminica Mirea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here