Primăria Slatina asigură măști de protecție și materiale dezinfectante participanților la alegerile locale

Toate instituțiile locale și județene fac pregătiri în această perioadă pentru a le oferi alegătorilor olteni condiții de siguranță maximă. La Slatina, primarul Emil Moț a făcut demersurile pentru ca administrația municipiului să poată asigura întreg necesarul de materiale de protecție. Consilierii locali au aprobat ieri, în ședință, proiectul prin care Primăria Slatina asigură măști de protecție și materiale dezinfectante pentru toți participanții la procesul electoral de duminică.

Mai sunt exact 5 zile până la ziua alegerilor locale, iar în contextul pandemiei de coronavirus, desfășurarea lor va avea loc în condiții speciale. Instituțiile implicate în organizarea alegerilor, respectiv Primăria Slatina și Prefectura Județului Olt, au luat deja primele măsuri de protecție, astfel încât oamenii vină la votare în siguranță. De altfel, votul este un drept constituțional, iar autoritățile s-au simțit obligate să facă eforturi pentru a lua toate măsurile de protecție pentru sănătatea alegătorilor.
Măsuri de siguranță pentru alegerile locale

– Membrii secției de votare vor fi obligați să poarte mască de protecție pe tot parcursul procesului electoral;

– Accesul în secția de vot se va face eșalonat, fiind permis un număr de maxim 5 persoane în aceeași sală;

– Distanța dintre alegători trebuie să fie de minim 1 m între persoane;

– La intrarea și ieșirea din secția de vot, fiecare alegător va trebui să se dezinfecteze pe mâini.

Prezent în emisiunea „Ediție specială” de la OLT Tv, primarul Emil Moț, a dat asigurări cu privire la faptul că în ziua alegerilor nu vor exista riscuri de îmbolnăvire și i-a încurajat pe slătineni să vină la vot cu încredere.

Alegerile locale din acest an vor avea loc duminică, 27 septembrie. La Slatina, 48 de secții de votare vor fi deschise pentru alegători, care vor fi igienizate și dezinfectate periodic. Cetățenii cu drept de vot sunt așteptați la urne în număr cât mai mare și în cele mai sigure condiții.

Sursa: olttv.ro

1 COMENTARIU

  1. Masca, distantare fizica (ce nebunie sa-i spui distantare sociala!!!), dezinfectanti, bla, bla, bla… Nu este suficient. Trebuie ca sectiile de votare sa fie amenajate afara, iar stampila de vot sa fie de unica folosinta.
    Atunci, da, vom crede ca sunteti de buna credinta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here