Scene ca în filme. A lovit o autospecială de Poliție care îl urmărea și s-a izbit de un cap de pod

Un tânăr de 21 de ani din localitatea Iveşti, judeţul Galaţi, a fost reţinut, după ce, aflat la volanul unei maşini, a lovit o autospecială de Poliţie care îl urmărea, în final oprindu-se într-un cap de pod.

Potrivit IPJ Galaţi, un echipaj de poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Griviţa, care se deplasa cu autospeciala pe D.J. 25, între localităţile Călmăţui şi Iveşti, a observat în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr, de 21 de ani, poliţiştii deţinând informaţii că acesta nu posedă permis de conducere, transmite News.ro.

Ca urmare, au efectuat semnale de oprire, însă tânărul nu a ţinut cont de acestea, mărind viteza de deplasare.

Poliţiştii au plecat în urmărirea autoturismului în cauză şi, la intersecţia a două străzi din Iveşti, persoana aflată la volan a lovit autospeciala care încerca să-l blocheze, acroşând-o în partea dreaptă faţă şi provocându-i mai multe avarii, după care s-a oprit într-un cap de pod.

Tânărul a fost imobilizat şi condus la sediul poliţiei, după audiere fiind reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. El este cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi distrugere, în cursul zilei de astăzi urmând a fi prezentat
Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here