Compania de Apă Olt, investiții de peste 31 de milioane de lei la Crâmpoia și Șerbănești

Compania de Apă Olt (CAO) va semna, mâine, contractul de lucrări “Extinderea rețelelor de apă uzată în aglomerarea Șerbănești-Crâmpoia”, în valoare de peste 31 de milioane de lei, se arată într-un comunicat al companiei.

Mai exact, valoarea contactului este de 31.290.174 lei, iar durata de execuție este de 38 de luni.

În comuna Crâmpoia se va extinde rețeaua de canalizare 16 kilometri și se vor construi opt stații de pompare apă uzată, iar în comuna Șerbănești se va extinde rețeaua de canalizare cu 20 de kilometri și se vor construi tot opt stații de pompare apă uzată.

„Această investiție face parte din proiectul cu finanțare europeană “Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”, în valoare totală de 240 milioane de euro”, a declarat directorul general al CAO, Cătălin Ușurelu.

Compania de Apă Olt va face investiții în 25 de localități din județul Olt, pentru extinderea, înființarea sau reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare.

Prin aceste investiții, CAO își propune îmbunătățirea condițiilor de viață din orașele și comunele județului Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here