Gabriela Firea recunoaște înfrângerea în fața lui Nicușor Dan

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, va susține o declarație, de la ora 15:10, pe pagina sa de Facebook. Este prima reacție de astăzi, după rezultatele parțiale ale alegerilor din București.

„Am ținut să am această intervenție ultimă în această poziție. Prețuiesc fiecare vot și îl port în suflet și promit să nu dezamăgesc nicioadată. Îmi doresc ca lucrurile din București să mergă mai departe. Ceea ce nu se poate demola, chiar dacă s-a încercat demolarea mea, sunt aptele, sunt proiectele. Nimeni nu poate demola spitalul Foișor, prima etapa a Pasajului Ciurel sau achiziția de autobuze moderne.”

Duminică seara, într-un mesaj tot pe Facebook, Gabriela Firea nu recunoștea rezultatele exit-pollurilor.

„Spre dimineață vom ști exact care este rezultatul real al alegerilor. cel puțin așa s-a întâmplat în București acum 4 ani. Pe la 4-5 dimineața erau numărate circa 80% din voturi, iar spre dimineață, pe la 8-9, deja rezultatul real putea fi anunțat oficial. Prin urmare, orice alte cifre care se anunță în această seară, rezultate ale unor sondaje sau exit-poll-uri, nu au cum să fie cele oficiale”, spunea Gabriela Firea.

Rezultate parțiale: Nicușor Dan 42,78%, Gabriela Firea 37,99%

Candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS, a obţinut 42,78% dintre voturi pentru funcţia de primar general al Capitalei, iar actualul edil, Gabriela Firea, candidatul PSD – 37,99%, potrivit datelor parţiale ale Biroului Electoral Central (BEC) centralizate până la ora 14,00, după numărarea a aproximativ 95,29% dintre voturi.

Pe locul al treilea se află Traian Băsescu, candidatul PMP, cu 10,98%.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here