Vremea azi, 28 septembrie. Ploile cuprind mai multe regiuni, mai ales în a doua parte a zilei

Vremea se încălzeşte, iar maximele ating 30 de grade. De mâine încolo însă toamna îşi intra în drepturi: se răcoreşte, iar ploile cuprind toate regiunile.

În vestul, în centrul şi în nord-estul Europei, găsim atmosfera închisă: local, apar averse şi se pot strânge cantităţi însemnate de apă. În Munţii Alpi, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În rest, avem vreme frumoasă şi temperaturi în creştere în majoritatea regiunilor.

Vântul suflă cu putere în sud şi în sud-est, cu viteze de până la 100 de km/h iar ploile din sudul şi din centrul Europei ajung mâine şi în zona României. Miercuri, precipitaţiile din centru se retrag către vest şi nord-vest iar joi, ploile revin în zona centrală. O masă de aer cald din nordul Africii va ajunge mâine până în sud-vestul Europei. De miercuri, temperaturile mai cresc şi în centrul continentului, însă, în vest şi în nord-vest, se mai răcoreşte.

În România sunt înnorări în regiunile vestice dar în rest cerul este variabil şi senin. Vântul suflã mai tare în Banat, Crişana şi pe crestele montane. Până la ora 9, este cod galben de ceaţă densă pentru judeţul Harghita. Vizibilitatea este scăzută izolat sub 50 de metri. Până la ora 11, este cod galben de vânt intens pentru zonele joase din judeţul Caraş-Severin. Rafalele de vânt ating viteze de 60-70 km/h. Până la ora 12, este cod galben de vânt puternic pentru zonele de munte din judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa. La peste 1.800 de metri altitudine, se ating viteze de 110 km/h. Cel mai frig este la Miercurea Ciuc: zero grade, iar cea mai ridicată temperatura se înregistrează la Mangalia, 22 de grade.

Astăzi, atmosfera se încălzeşte, însă vremea devine instabilă. Aversele apar, pe timpul zilei, în ţinuturile vestice, iar după lăsarea nopţii, ploile ajung şi în centrul, în sudul şi în estul ţării. E posibil să cadă şi grindină, şi se vor strânge cantităţi mai însemnate de apă. Vântul va avea intensifcari la altitudini mari iar maximele se încadrează între 20 de grade în depresiuni şi 30 de grade în sud-estul ţării.

Vremea azi, 28 septembrie. Regiunile României

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici, se încălzeşte, avem soare în cea mai mare parte a zilei, iar vântul va sufla mai tare pe litoral, cu viteze de până la 55 km/h. În Bărăgan se atinge maxima zilei, de 29 de grade Celsius.

Şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei ne aşteaptă o zi cu temperaturi puţin mai mari decât cele normale pentru această perioadă. Norii apar destul de rar, iar maximele ating 25… 26 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem mult soare şi câţiva nori. Vântul mai are unele porniri în zona înaltă de munte, iar temperaturile ating 25 de grade în Iaşi şi în Bacău, în timp ce, în Bucovina va fi ceva mai răcoare.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme schimbătoare. Vor fi şi perioade cu soare, dar apar şi câteva averse locale. Şi pe aici se mai încălzeşte faţă de ieri, iar maximele se opresc la 25 de grade.

În ţinuturile vestice norii vin şi trec şi, din când, aduc averse, cu tunete şi fulgere, ce pot acumula cantităţi importante de apă. Totodată, se face mai cald, iar temperaturile ating 25 de grade.

În Transilvania, acum, dimineaţa, este răcoare mai ales în depresiuni, pe unde sunt şi condiţii de brumă şi de ceaţă. Treptat, soarele încălzeşte atmosfera şi ne aduce valori termice mai ridicate faţă de ieri. Vor fi 20 de grade în depresiuni şi 26 de grade în vestul regiunii.

În Oltenia, avem vreme instabilă. Pe aici, vin averse însoţite de fenomene electrice, iar vântul are unele intensificări în zona montană înaltă. E posibil să cadă şi grindină, iar ploile pot lăsa în urma cantităţi mari de apă. Maximele, în creştere faţă de ieri, se opresc la 27 de grade Celsius.

În ţinuturile sudice, găsim atmosferă însorită; se face mai cald ca ieri, iar maximele ating 28 de grade Celsius în Lunca Dunării. La noapte, se adună norii de ploaie şi o să cadă câteva averse.

În București, vremea devine instabilă pe seară

În Capitală, avem atmosfera însorită în prima parte a zilei, însă, treptat, vremea devine instabilă: după-amiază şi noaptea, se adună norii şi apar averse însoţite de descărcări electrice. Se face mai cald ca ieri, iar maximele ating 28 de grade.

Şi la munte avem temperaturi în creştere şi atmosferă instabilă. Local, apar averse cu tunete şi fulgere, ce pot lăsa în urma cantităţi mari de apă. E posibil să cadă şi grindină, iar vântul are unele porniri pe creste.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here