Accident cumplit: O persoană a murit, iar alte 13 au fost rănite. A fost activat PLANUL ROŞU

Un accident cumplit a avut loc, marţi dimineaţă, în judeţul Iaşi. Un autocamion, un autobuz şi un microbuz au fost implicate. O persoană a murit şi alte 13 au fost rănite. Autorităţile au activat Planul Roşu de intervenţie. 

Accident s-a petrecut în zona localităţii Leţcani din judeţul Iaşi. Un TIR cu volan pe dreapta, care venea din direcţia Bogonos, a vrut să intre pe drumul european şi din cauză că nu s-a asigurat a intrat într-un autobuz care circula regulamentar. Acesta s-a învârtit de câteva ori şi a lovit un microbuz.

La faţa locului au intervenit două autospeciale de transport victime multiple, trei echipaje de prim ajutor calificat, o ambulanţă terapie intensivă mobilă, o descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarerare, precum şi alte trei ambulante ale serviciului judeţean de ambulanţă.

În urma impactului au fost înregistrate 13 victime, dintre care patru încarcerate. Până la acest moment şase victime au fost transportate la spital. Una dintre victimele încarcerate şi-a pierdut viaţa.

Cele şase persoane transportate la spital sunt cinci: bărbaţi vârste de 39, 44, 29, 30, 43 şi o femeie de 35 de ani. Şoferul uneia dintre maşini, un bărbat de 55 de ani care era încarcerat, a murit.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here