Fratele lui Florin Salam va fi condus, astăzi, pe ultimul drum. Familia manelistului este distrusă de durere

Fratele lui Florin Salam este condus astăzi, 29 septembrie, pe ultimul drum. Neluțu Stoian a fost răpus de coronavirus și s-a stins pe patul spitalului, după luni la rând de tratament.

În aceste momente se fac pregătiri la cimitirul Berceni din Capitală, unde Neluţu Stoian va fi înmormântat. Florin Salam îşi va conduce, astăzi, fratele pe ultimul drum, după ce a fost răpus de coronavirus. A stat internat în Spitalul Matei Balş din Capitală mai bine de două luni, fiind şi la Terapie Intensivă, starea lui de sănătate înrăutăţindu-se treptat.

Suferea, spun medicii, şi de diabet, se confrunta şi cu obezitatea, era şi cardiac, avea probleme cu inima şi în cele din urmă, Neluţu Stoian a fost răpus de acest virus.

Astăzi, familia îşi va lua rămas bun de bărbat, care va fi îngropat în Cimitirul Berceni, în acelaşi loc unde Florin Salam, în urmă cu unsprezece ani, îşi îngropa soţia, pe Fănica.

Nepoata lui Florin Salam, mesaj emoţionant după ce tatăl ei s-a stins din viaţă

Nepoata manelistului, Bianca, a postat un mesaj emoţionant pe pagina sa de Facebook, în care îşi ia rămas bun de la tatăl ei.

Tăticul meu, asta a fost mesajul tau pentru mine de ziua mea … astăzi realizez ca de acum înainte nu o sa te mai am lângă mine, nici măcar să-ți aud vocea .

Te iubesc extraodinar de mult și îți mulțumesc ca ești cel mai bun tată din lume și că mi-ai oferit întotdeauna tot ceea ce e mai bun .Chiar dacă eu îmi doresc să ai grija de mine de aici lângă mine, știu ca acolo sus unde te-ai dus o sa ma îngrijești in continuare cel puțin la fel cum ai făcut-o și pana acum.

Îți promit că o să te fac mândru și că o sa țin cont de toate sfaturile tale, îți promit că o sa fiu cuminte și o sa fiu un exemplu exact așa cum ți-ai dorit tu, tăticul meu.
Mi-aș dori sa pot sa te mai țin macar o dată în brațe și să-ți simt caldura sufletului tău și să pot să mai vorbesc cu tine să-ți spun cat de mult te iubesc …Te iubesc tătuc ! O să-mi fie dor de tine sufletul meu…”, a scris Bianca Stoian.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here