Gheorghe Nichita, fostul primar al Iaşiului, condamnat la CINCI ani şi două luni de închisoare în dosarul AMANTA

Gheorghe Nichita, fostul primar al Municipiului Iași, a fost condamnat, marţi, în Dosarul “Amanta”, împreună cu principalul său complice, Liviu Hliboceanu, fostul şef al Poliţiei Locale.

Gheorghe Nichitaa primit cinci ani şi două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Totodată, a mai primit din partea judecătorilor şi interdicţia de a ocupa funcţia de primar timp de patru ani.

În acelaşi dosar, Liviu Hliboceanu, fostul şef al Poliţiei Locale, a fost condamnat la patru ani şi cinci luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Cei doi au de plătit împreună şi daune civile către Poliţia Română în valoare de 105.239,43 lei. De asemenea, Hliboceanu are de dat alţi 74.517,396 lei daune către fosta instituţie în care a lucrat.

În cazul fostului primar, pedeapsa va fi contopita cu cei cinci ani primiţi în Dosarul UTI, cel mai probabil urmând a se adaugă încă 1 an şi 8 luni la privarea de libertate pe care deja o are. Sentinţa pronuntată de Tribunalul Iasi nu este definitivă.

În Dosarul “Amanta”, Gheorghe Nichita a fost acuzat că şi-ar fi determinat subalternii de la Poliţia Locală să o urmărească pe fosta sa iubită, Adina Samson, operaţiunile desfăşurându-se din bani publici. Pe lista inculpaţilor s-a aflat şi fostul şef al Serviciului de Urbanism de la Poliţia Locală, Ştefan Avârvarei, care şi-a recunoscut faptele şi a fost condamnat deja la 2 ani şi două luni de închisoare cu suspendare. Alături de Liviu Hliboceanu, Ştefan Avârvarei a fost acuzat de DNA că, la îndemnul primarului gelos, ar fi determinat mai mulţi poliţişti locali să o urmărească pe Adina Samson, prin comiterea infracţiunilor, Nichita obţinând pentru sine foloase nepatrimoniale.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here