Crăciun şi Revelion la izolare. Anunţul lui Raed Arafat va înfuria milioane de români

Institutul Naţional de Sănătate Publică a prezentat, marţi, raportul privind situaţia infectărilor cu noul coronavirus în săptămâna 28 septembrie – 4 octombrie, precizând că s-au înregistrat 174 de noi focare, cu peste 70 mai multe decât în săptămâna precedentă.

36.8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Iaşi, Bacău, Neamţ şi Cluj, iar cele mai multe decese au apărut în judeţele Prahova, Sibiu, Bacău şi Caraş Severin, dar şi în Bucureşti.

Conform previziunilor, am intrat în al doilea val de Covid, astfel că Sărbătorile de iarnă ar putea fi petrecute la izolare.

Turismul a fost unul dintre cele mai afectate sectoare de criza generată de pandemia de COVID-19. În România, pe durata stării de urgență vacanțele nu au existat, având în vedere deplasarea în baza declarației pe propria răspundere, iar multe dintre hoteluri au decis să își închidă porțile, revenind abia în mijlocul lunii mai, sau chiar de la data de 1 iunie.

În contextul epidemiologic actual, vacanțele de Crăciun și de Revelion sunt unul dintre subiectele care se află pe buzele multor români. Dacă până acum cea mai arzătoare întrebare a sezonului de toamnă era “unde facem Revelionul”, în 2020 autoritățile atrag atenția cetățenilor și îi îndeamnă la precauție.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat declara la finalul lunii septembrie că vacanțele de Crăciun și Revelion din anul pandemiei ar fi mai bine să se realizeze acasă. Totodată, secretarul de stat trage un semnal de alarmă asupra riscurilor pe care le-ar putea aduce o excursie în sezonul virozelor și al gripelor, alături de infecția cu noul coronavirus.

„Cred ca astfel de decizii trebuie sa fie discutate prin noiembrie – care este situatia, care vor fi masurile, cum vor fi masurile, unde se va face o anumita activitate sau alta. Nu uitati ca e aspectul bisericilor in Craciun si dupa care avem si toate restaurantele care organizeaza Revelion si care vor incepe presiunile ca vor sa organizeze revelioane ca in fiecare Revelion. (…) Petreceri de Revelion ca in alti ani – eu cred ca n-avem sa ajungem la asta. Acum ca in alti ani inca e prea devreme. O spun acum, cu toata raspunderea: acum sa fie petrecerea de Revelion din 31 decembrie ca cea din 31 decembrie 2019 – nu cred! Nu cred!(…) Regulile vor trebui sa fie discutate pe baza evolutiei epidemiologice, iar in orice decizie care se ia interesul principal este interesul public si interesul in domeniul sanatatii publice. Gandirea autoritatilor este la interesul public general, chiar daca se supara unii sau altii, interesul public al majoritatii este in joc aici. Cand se ia o masura, se uita la interesul public general, nu la interesul individual. Ne uitam la protectia generala a populatiei si asta va fi si in perioada care urmeaza, care nu va fi o perioada usoara”, a precizat Raed Arafat, pentru Digi24.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here