O nouă amânare la CCR în cazul Tăriceanu. Conflictul juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă ÎCCJ, discutat în 22 octombrie

Sursa foto:stirilekanald.ro

Curtea Constituţională a amânat pentru data de 22 octombrie pronunţarea pe cererea de soluţionare a conflictului juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Sesizarea vizează dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu, care a fost acuzat de abuz în serviciu pentru că nu a supus aprobării plenului vacantarea mandatului de senator al social-democratului Cristian Marciu, declarat incompatibil de ICCJ. Nu este prima dată când judecătorii constituţionali amână pronunţarea în condiţiile în care părţile implicate în conflict şi-au exprimat punctele de vedere într-un plen al CCR care a avut loc pe 8 iulie.

Preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc a sesizat CCR, în mai 2020, privind un conflict juridic între Parlament şi PÎCCJ, din cauza ingerinţei directe a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Legislativului, în contextul urmăririi penale declanşate împotriva fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu. El este acuzat de abuz în serviciu pentru că nu a supus aprobării plenului vacantarea mandatului de senator al social-democratului Cristian Marciu, declarat incompatibil de ICCJ pentru că în 2010 a fost simultan consilier judeţean şi acţionar al unei firme de construcţii.

Cristian Marciu a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în martie 2015, prin decizie definitivă. În martie 2017, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut Senatului să vacanteze mandatul lui Marciu (PSD) din cauza incompatibilităţii.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, în luna ianuarie a acestui an, că i s-a adus la cunoştinţă că este suspect într-un dosar de abuz în funcţie, în legătură cu mandatul unui senator care se afla în incompatibilitate.

Reprezentantul Senatului a declarat în 8 iulie că există un conflict juridic între cele două părţi deoarece s-a produs o confuzie între rolul preşedintelui Senatului şi al Biroului permanent, în sensul în care nu şeful Senatului decide asupra sesizărilor formulate de justiţie, ci procedura prevede o aprobare în Biroul permanent al forului legislativ.

De cealaltă parte, reprezentantul PÎCCJ a susţinut că Parlamentul şi-a exercitat abuziv şi discreţionar rolul în raport cu alte instituţii ale statului.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here