Premieră în Europa. Institutul Matei Balş testează tratamentul cu anticorpi luat de Donald Trump împotriva coronavirusului

Tratamentul care i-a fost administrat preşedintelui american Donald Trump pentru noul coronavirus va fi testat şi în România. Institutul Matei Bals a devenit primul spital din Europa care va testa cocktailul de anticorpi, după ce a primit aprobare de la Agenţia Naţională a Medicamentului pentru a începe studiile clinice.

Anunţul a fost făcut de medicul Adrian Marinescu, de la Spitalul de Boli Infecțioase “Matei Balș” din București.

“Este vorba despre un studiu clinic pe care noi îl avem pentru aprobare de aproximativ două luni. Ne lipsea OK-ul din partea Agentiei Naţionale a Medicamentului care a venit ieri. Este un studiu competitiv făcut de compania americană pentru că se merge pe principiul primul venit este şi primul servit”, a explicat dr. Adrian Marinescu, conform B1 TV

Medicul a afirmat că acest tratament cu anticorpi ar putea fi mai eficient decât Remdesivirul, antiviralul considerat în momentul de faţă cel mai folosit tratament împotriva noului coronavirus.

“Sunt până în acest moment 1.200 de voluntari înrolaţi. O să fie de acum şi de la noi. Institutul Matei Balş este singurul spital din Europa care ia parte la acest studiu şi este vorba exact despre cei doi anticorpi monoclonali care au fost folosiţi ca tratament experimental şi pentru presedintele american Donald Trump.

Este primul tratament care se referă efectiv la cauza şi ar putea sa reprezinte în viitorul apropiat chiar o solutie net superioară Remdesivirului”, a mai precizat Adrian Marinescu, potrivit sursei citate.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here