Bărbat reținut de procurorii DIICOT Olt pentru pornografie infantilă și viol. El ar fi agresat sexual 3 copii

UPDATE: Pe numele bărbatului reținut a fost emis mandat de arestare preventivă.

Un bărbat de 42 de ani, din Ilfov, a fost reținut de procurorii DIICOT după ce ar fi produs imagini în care apăreau trei minori, din județul Olt, în ipostaze compromițătoare. El este acuzat de pronografie infantilă și viol.

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T.  din Olt au efectuat, ieri, două percheziții într-o cauză de pornografie infantilă.

„La data de 7 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și procurorii D.I.I.C.O.T – B.T. Olt au efectuat 2 percheziții domiciliare, în județul Ilfov, într-un dosar de pornografie infantilă.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2019-2020, un bărbat, de 42 de ani, din județul Ilfov ar fi produs imagini în care apăreau trei minori, din județul Olt, în ipostaze compromițătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat un telefon mobil, un memory stick și un laptop, în vederea continuării cercetărilor.

Șapte persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii.

În urma administrării probatoriului, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Olt a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă și viol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here