Elevă prinsă cu arsenal de luptă la un liceu din Piteşti. Pe unul dintre cuţite inscripţionase cuvântul “Amin”/ FOTO

Două cuţite şi un pumnal au fost găsite de jandarmii argeşeni asupra unei adolescente în vârstă de 16 ani, în curtea unei liceu din Piteşti. Obiectele găsite au fost predate poliţiştilor care fac cercetări în acest caz.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş a anunţat printr-un comunicat de presă, că jandarmii au fost solicitaţi de conducerea Liceului Tehnologic Dacia Piteşti, pe motiv că în incinta unităţii de învăţământ se află mai mulţi tineri care nu sunt elevi acolo.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au găsit doi băieţi şi o fată, cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, care se aflau în curtea liceului. Cei trei au fost legitimaţi şi au fost supuşi controlului corporal sumar, iar asupra tinerei în vârstă de 16 ani au fost găsite două cuţite, unul de 21 de centimetri şi altul de 25 de centimetri şi un pumnal tip box“, se arată în comunicat. Unul dintre cuţite avea inscripţia “Amin”.

Pe numele fetei au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “deţinere de obiecte interzise”.

Obiectele găsite au fost predate lucrătorilor Secţiei 3 Poliţie pentru continuarea cercetărilor.

De asemenea, cei trei tineri au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 1500 de lei pentru pătrunderea fără drept în incinta unităţii de învăţământ şi cu avertismente pentru constituirea de grup în scopul comiterii faptelor antisociale.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here