Comisia Europeană a făcut anunţul! Metoda prin care călătorii din Europa ar putea evita carantina

Călătorii din Europa ar putea evita carantina, potrivit unui anunţ făcut de Comisia Europeană, dar va exista un regim cuprinzător de testare COVID-19, a anunţat luni publicaţia britanică The Telegraph, informează Reuters, citat de Agerpres.

Comisia Europeană doreşte ca testarea să fie alternativa preferată carantinei în cazul călătorilor şi a însărcinat experţi în sănătate să dezvolte protocoale în acest sens, informează articolul apărut în presa britanică.

Planurile europene ar urma să prevadă de asemenea “recunoaşterea reciprocă” a testelor de COVID-19 de către statele membre, ceea ce ar permite oamenilor de afaceri care călătoresc sau turiştilor să reducă sau să evite respectarea unei perioade de carantină prin prezentarea unui certificat medical indicând un rezultat negativ al testului pentru COVID-19.

Este de aşteptat ca Marea Britanie să facă parte din această schemă până la părăsirea UE la sfârşitul anului, dar ar putea rămâne parte a acesteia şi după Brexit, scrie The Telegraph citând surse UE.

Săptămâna trecută, statele membre ale UE au convenit asupra unui sistem comun de tip “semafor” pentru a se ghida cu privire la testarea pentru COVID-19 sau la aplicarea măsurilor de carantină în cazul turiştilor UE în perioada pandemiei.

Obiectivul său vizează coordonarea acţiunii statelor membre, regimurile naţionale multiple din întreaga Europă producând confuzie în prezent, precum şi redarea posibilităţii de a circula liber cetăţenilor europeni.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here