Marius Iancu, despre activitatea PSD în Parlament: Siguranța cetățenilor este prioritară pentru noi

Deputatul de Olt Marius Iancu a trecut în revistă ultimele proiecte de lege de mare importanță socială aprobate în Camera Deputaților cu votul tuturor deputaților social-democrați.

Astfel, parlamentarul de Olt amintește de legea pentru acordarea stimulentelor pentru profesori și personalul auxiliar și nedidactic din învățământul școlar și universitar prin care aceste categorii vor primi 2000 lei lunar, respectiv 1500 lei lunar, pe durata stării de urgență și de alertă pentru expunerea la riscul răspândirii virusului SARS COV 2. și de legea privind acordarea Pachetului minimal de servicii copiilor din medii defavorizate, proiect legislativ care a fost făcut în colaborare cu UNICEF.

„Am adoptat, în Camera Deputaților, câteva legi utile și așteptate de români pentru că, în aceste vremuri grele pe care le trăim cu toții, siguranța cetățenilor este prioritară pentru noi.

Legea pentru acordarea stimulentelor pentru profesori și personalul auxiliar și nedidactic din învățământul școlar și universitar prin care aceste categorii vor primi 2000 lei lunar, respectiv 1500 lei lunar, pe durata stării de urgență și de alertă pentru expunerea la riscul răspândirii virusului SARS COV 2.

Legea privind acordarea Pachetului minimal de servicii copiilor din medii defavorizate, proiect legislativ care a fost făcut în colaborare cu UNICEF.

Pachetul include servicii de bază și de informare în domeniile sănătate, educație și protecție socială și va fi finanțat din fonduri europene, din bugetul de stat prin transfer către bugetele locale.

Pachetul minimal se acordă de o echipă mixtă formată la nivelul primăriilor dintr-un asistent social, un asistent medical comunitar și un consilier școlar”a scris, pe pagina sa socializare, Marius Iancu.

Pe de altă parte, grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților a respins Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care se scoteau la vânzare CEC, Eximbank și Hridroelectrica.

„Acestea sunt acum pe profit, după ce, în timpul Guvernării PSD s-au recapitalizat și au fost redresate financiar. Noi am investit în ele, iar liberalii le scot la mezat.

Acestea sunt rezultatele unei politici și viziuni de guvernare care sunt în interesul și pentru siguranța cetățenilor.

Avem datoria să îi protejăm pe toți și să nu lăsăm pe nimeni în urmă.

Să fim cu toții români pentru români”, a mai scris pe Facebook Marius Iancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here