Bărbat de 46 de ani, absolvent de clasa a X-a fără să treacă o zi pe la cursuri. A făcut reclamaţie la DNA

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a absolvit clasa a X-a fără să treacă o zi pe la cursuri. Când a aflat, omul s-a speriat şi a făcut reclamaţie la DNA. 

Gheorghe Cernotoiu are 46 de ani şi este din Comuna Turburea, judeţul Gorj. Acesta spune că în urmă cu un an a făcut demersuri să se înscrie în clasa a X-a, la Liceul Tehnologic din comună, la seral, însă a abandonat ideea pentru că nu avea toate documentele necesare.

Recent, bărbatul a aflat cu surprindere că este absolvent de clasa a X-a, în condițiile în care el nu a mers nici măcar o dată la cursuri.

“Joia trecută, am fost sunat de o doamnă profesoară care s-a recomandat ca fiind diriginta mea de la clasa XI-a seral. Am râs și i-am spus că poate a greșit numărul de telefon pentru că eu nu mă știu elev la acel liceu. Este adevărat că am făcut o cerere, în urmă cu un an, și i-am dat-o unui băiat care era profesor de sport, atât cererea cât și copie după buletin.

Nu aveam foaia matricolă, la timpul acela, pentru că n-am scos-o niciodată, pentru clasa a IX-a pe care am terminat-o la Liceul nr. 4. După ceva timp, a venit acel băiat la mine și mi-a cerut acea foaie matricolă, dar i-am spus că n-am scos-o, că n-am avut timp și renunț.”, a spus Gheorghe Cernotoiu, potrivit gorjonline.

Nici diriginta acestuia nu și-l amintește, cu toate că i-a pus note în catalog, deşi elevul nu a fost prezent la ore nici un minut.

“Doamna profesor mi-a spus la telefon că am terminat clasa a X-a. A zis că mă așteaptă în acea după amiază la Liceul Turburea să completăm niște formulare. Inițial nu am crezut, însă m-am interesat și așa este: am absolvit clasa a X-a cu media generală 5,58, fără să trec pe la şcoală. Acum cică sunt înscris în clasa a XI-a”, spune bărbatul.

Diriginta spune că la seral elevii nu sunt obligați să vină, zilnic, la cursuri.

“Am 33 de elevi în clasă și i-am sunat pe toți ca să semneze acel acord pentru a putea să demarăm această platformă educațională pentru cursurile online”, a declarat diriginta, fără să poată preciza dacă-l cunoaște sau nu pe cel căruia se presupune că l-a examinat la limba și literatura română, în momentul în care i-a acordat note, anul trecut, notează gorjonline.ro

Bărbatul a decis să anunţe autorităţile, pentru a nu avea probleme mai târziu.

Eu m-a gândit la consecinţele legii. Eu cred că la acest liceu sunt înscrişi oameni care nici măcar nu sunt în ţară”, a mai precizat Gheorghe Cernotoiu.

Directorul unităţii de învaţământ confirmă că bărbatul de 49 de ani figurează ca şi absolvent al unităţii sale de învăţământ dar nu a ştiut despre acest caz pentru că el a preluat funcţia la 1 septrembrie.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj s-a autosesizat şi a început ancheta

Este o situație cu totul neobișnuită și ilegală. Din păcate, tinde să devină o situație greu de înțeles în România. Eu cred că ar trebui întrebate autoritățile care au gestionat această problemă, conducerea școlii și fosta conducere a ISJ Gorj, pentru a putea să vedem despre ce este vorba.

Cu siguranță există și o parte de răspundere din punct de vedere al eticii profesionale pe care domnii profesori trebuie s-o manifeste, dar pe lângă comisia de etică a inspectoratului școlar, există și alte organisme abilitate ale statului român care trebuie să se autosesizeze pentru cazuri de genul acesta. Vom demara și noi verificări la nivelul ISJ și o să facem publice concluziile acestora“, a declarat inspectorul școlar general al ISJ Gorj.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here