Nelu Tătaru, prima reacţie după recordul de infectări: Vom avea o creştere progresivă şi în următoarele zile

Nelu Tătaru a declarat, vineri, că va exista o creştere progresivă a cazurilor de coronavirus şi în următoarele zile. 

„Vom avea o creștere progresivă și-n următoarele zile. Măsurile luate ar trebui să-și facă efectul în două sau trei săptămâni.”, a spus Nelu Tătaru în fața jurnaliștilor.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că toate cazurile asimptomatice vor rămâne la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie.

“În acest moment avem o OUG în pregătire pentru a putea modifica Legea 136 astfel încât cazurile oligosimptomatice şi asimptomatice să rămână la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, urmând că mijloacele de transport de la DSU să îi ia programat pentru investigaţii suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în spitale. Medicii de familie, prin contracte separate cu Casa de Asigurări de Sănăte pot face o monitorizare prin telemedicină, primind 30 de puncte pentru fiecare pacient monitorizat sau pot presta servicii medicale la Direcţiile de Sănătate Publice, pentru anchete epidemiologice sau recoltări. Săptămâna viitoare mai avem şi un ordin de ministru care vă ieşi, dar şi modificarea pe care o avem pe ordonanţă de urgenţă care modifică legea”, a explicat, joi, Nelu Tătaru.

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat, vineri, 4.026 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-COV2. Este un nou record de infectări cu coronavirus în România şi a treia zi consecutiv în care avem peste 4.000 de cazuri noi. La Terapie Internsivă a fost înregistrat un nou record – 726 de pacienţi internaţi în stare gravă. De asemenea, 75 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit.

Până astăzi, 16 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 172.516 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

127.076 de pacienți au fost declarați vindecați.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here