Se închide circulaţia pe Transfăgărăşan şi Transalpina

Sursa foto: Youtube

CNAIR anunţă că circulaţia pe sectoarele de munte de pe Transfăgărăşan şi Transalpina se închide începând de marţi, 20 octombrie.

“Conform Normativului AND 615-2020 privind circulaţia rutieră pe drumurile montane DN7C (Transfăgărăşan) şi DN67C (Transalpina), începând de marţi, 20.10.2020, circulaţia rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe anumite sectoare ale drumurilor menţionate anterior, după cum urmează: DN 7C, între km 104+000 (Piscu Negru) şi km 130+800 (Cabana Bâlea Cascada), DN 67C, între km 34+800 (Rânca) şi km 79+200 (Curpat)”, se menţionează într-un comunicat al CNAIR.

Reprezentanţii companiei precizează că măsura închiderii circulaţiei rutiere pe aceste sectoare de drum a fost luată pentru siguranţa participanţilor la trafic, având în vedere fenomenele meteorologice imprevizibile ce pot apărea în orice moment în aceste zone.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here