Bugetul Ministerului Sănătăţii, suplimentat cu peste 500 de milioane de lei. Bani pentru testele PCR şi cumpărarea de Remdesivir

Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 570 de milioane de lei. Cea mai mare sumă, adică 400.000 de lei, va fi folosit pentru desfăşurarea activităţilor din programele naţionale de sănătate, printre care şi testarea suspecţilor şi bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus prin metoda Real Time PCR, şi continuarea vaccinării antigripale.

Guvernul a aprobat, joi, hotărârea prin care alocă sume de bani din fondul de rezervă pentru a suplimenta bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2020. Astfel, Ministerul Sănătăţii va beneficia de 570.000 de lei în plus.

“Din această sumă, cea mai mare parte, peste 400 000 mii lei vor fi utilizaţi pentru a se asigura continuitatea derulării unor activităţi prioritare din cadrul programelor naţionale de sănătate, ca de exemplu: asigurarea testării de laborator prin metoda RT-PCR a persoanelor suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2, realizarea activităţilor de limitare a răspândirii infecţiei SARS – CoV2 la nivelul direcţiilor de sănătate publică, acordarea tratamentului antiretroviral pentru bolnavii cu infecţie HIV/SIDA, continuarea vaccinării antigripale a persoanelor din grupele la risc de a contracta gripa sau de a dezvolta complicaţii ale acesteia, realizarea activitatilor necesare pentru asigurarea colectarii si testarii sangelui si produselor sanguine, realizarea activitatilor de transplant de organe, tesuturi si/sau celule de origine umană”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii, citat de News.ro.

Ministerul Sănătăţii cumpără medicamentul Remdesivir folosit în tratarea bolnavilor de COVID-19

Mai mult, suma de 65.000 mii lei va fi utilizată de către Ministerul Sănătăţii pentru achizitionarea medicamentului Veklury (Remdesivir) necesar pentru tratamentul pacienţilor cu infecţie COVID.

Medicamentul Veklury (Remdesivir) a fost autorizat la nivel mondial şi la nivelul Comisiei Europene ca tratament specific pentru pacienţii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

“În scopul asigurării accesului egal la acest medicament al tuturor pacienţlor la nivel european, la nivelul Comisiei Europene a fost realizată o procedură de achiziţie comună, în numele şi pentru Statele Membre, aceasta urmând a fi finalizată în perioada imediat următoare. Ţinând cont de faptul că, la nivelul UE a fost adoptată strategia de achiziţie centralizată, prin intermediul Comisiei Europene, iar Statele Membre pot încheia contracte subsecvente în baza Acordului Cadru încheiat între Comisie şi producător, Ministerul Sănătaţii din România trebuie să asigure cadrul legal necesar în vederea posibilităţii achiziţionării medicamentelor necesare în perioada octombrie – decembrie 2020”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here