Marius Oprescu, după depunerea jurământului de președinte al CJ Olt: Încep noul mandat cu gânduri de continuare a investițiilor/ VIDEO

Imediat după depunerea jurământului pentru noul mandat de președinte al Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu a declarat că începe noul mandat cu gânduri de continuarea a investițiilor în județul Olt.

El a spus că sănătatea rămân.e un domeniu prioritar pentru administrație publică a județului.

„Așa cum am spus-o și în ședința solemnă de astăzi, încep noul mandat de președinte cu gânduri de continuare a investițiilor, de asemenea, cu gândul de a-mi ține angajamentul față de olteni, acela pe care l-am făcut în perioada campaniei electorale, și, în același timp, cu echilibru și dialog, pentru că asta este cheia unei administrații publice eficiente.

Sunt lucruri pe care le-am început la Spitalul Județean de Urgență Slatina și nu numai, pentru că avem investiții și la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci. Ele trebuie continuate, atât la Schitu Greci, unde avem în construcție un nou pavilion pentru o nouă secție medicală și pentru alte ramuri pe care spitalul le are în vedere. Sper ca acolo investiția să fie finalizată în 2021.

Iar la Spitalul Județean de Urgență mai sunt multe de făcut. În continuare, sănătatea rămâne o prioritate pentru noi și cred că acest an, greu pentru toată lumea, pentru tot mapamondul, ne-a demonstrat că sănătatea trebuie să fie mereu o prioritate”, a declarat, după ședința de constituire a noului legislativ al Oltului, Marius Oprescu.

Noul președinte al CJ Olt afirmă că și dezvoltarea infrastructurii rutiere a județului rămâne în atenția sa, prin reabilitarea drumurilor prin finanțare europeană.

„Așteptăm deschiderea ghidurilor pentru exercițiul bugetar europen următor. În momentul de față, așa cum se știe, sunt 107 kilometri de drumuri județene la care ori este începută reabilitarea, ori evaluarea ofertelor. Cu acestea vom merge înainte în următoarea perioadă. Așteptăm însă deschiderea ghidurilor, pentru că noi avem mai multe drumuri județene pe care vrem să le includem la finanțare; numai să fie bani, pentru că se știe că în exercițiul bugetar doi banii pentru infrastructură au fost relativ puțini. Finanțarea pentru un proiect a fost obținută direct pe Programul Operațional Regional, iar pentru cel de-al doilea pe o subdiviziune a acestui program, pe Strategia Dunării, unde județele riverane Dunării au putut să mai acceseze alți bani separați”, a mai spus Marius Oprescu.

Marius Oprescu și noii aleși ai județului au depus, sâmbătă, jurământul pentru noile mandate, în cadrul ședinței de constituire a noului consiliu județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here