Val de incendii DEVASTATOARE: Trei oameni au murit. Zeci de persoane au fost evacuate

Explozie puternică într-un bloc din Capitală: un om a murit și 18 oameni au fost evacuați. Şi la Iaşi, doi bătrâni au fost găsiţi morţi în urma unui incendiu.

O explozie puternică a avut loc în Capitală, la etajul 7 al unui bloc din strada Aleea Podul Giurgiului. Proprietarul apartamentului a fost găsit decedat.

La fața locului acționează 4 autospeciale de stingere ale SMURD. Din primele evaluări, explozia a produs daune la 7 apartamente.

Fumul rezultat a pătruns în apartamentele învecinate, astfel ca s-a procedat la evacuarea a 18 locatari de la etajele inferioare. Un bărbat cu probleme locomotorii a fost expus la fum și a fost transportat la spital. Alti 30 de locatari au iesit din bloc după producerea exploziei.

Doi morţi la Iaşi

Două persoane, soţ şi soţie, de 84, respectiv 81 de ani, au fost găsite decedate în locuinţa lor din localitatea Găneşti, în urma unui incendiu, la faţa locului intervenind două echipaje de stingere şi unul pentru acordarea primului ajutor, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Georgică Onofreiasa.

Potrivit acestuia, pompierii au fost alertaţi prin apel la 112, la ora 00,00, despre producerea unui incendiu în localitatea Găneşti, comuna Ion Neculce. Au fost trimise pentru stingerea incendiului 2 autospeciale de stingere şi EPA pentru acordarea primului ajutor calificat.

“După aproximativ 2 ore de luptă cu flăcările, din nefericire, militarii au constatat că proprietarii, 2 persoane, soţ şi soţie, 84 şi 81 ani au fost găsite decedate în locuinţă. A ars locuinţa pe o suprafaţă de 150 metri pătraţi. Victimele prezentau arsuri pe o suprafaţă a corpului de 80%. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sobă”, a declarat Georgică Onofreiasa.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here