Ciolacu: “Ajungem la 10.000 de cazuri miercuri sau joi. Guvernul a scăpat lucrurile de sub control”

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că specialiştii, cu care a discutat, estimează că săptămâna aceasta vom ajunge la 10.000 de cazuri de COVID-19, iar în două săptămâni spitalele s-ar putea confrunta cu un blocaj.

De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor a acuzat Guvernul că “a scăpat lucrurile de sub control” deoarece nu găseşte “cele mai bune pentru a stopa acest trend ascendent”.

“Dl. Rafila ne-a spus clar că o să fie un blocaj într-o săptămâna, două, mai mult ca sigur. Miercuri sau joi este preconizat să ajungem la 8.000 sau 10.000 (de noi cazuri de coronavirus), asta e prognoza specialiștilor”, a declarat Marcel Ciolacu, la TVR, în cadrul emisiunii “România9”, conform Ştiripesurse.

Liderul social-democraţilor a precizat că “42% din cei testati au ieșit pozitivi”.

“Guvernul a scăpat lucrurile de sub control, e clar că nu găsesc măsurile cele mai bune pentru a stopa acest trend ascendent. Mai mult, pe data de 6 noiembrie, peste câteva zile, vom intra în campanie electorală. Categoric campania electorală nu este o măsură de a opri acest trend ascendent (…) Campania în pandemie nu poate decat amplifica numarul de îmbolnăviri. Categoric alegerile ar fi trebuit amânate, să nu se organizeze pe 6 decembrie”, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Luni, 2 noiembrie, autorităţile au raportat un număr de 4.041 de noi cazuri de COVID-19 şi nu mai puţin de 86 de decese provocate de noul coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost internaţi 916 pacienţi la ATI. S-a depăşit pragul de 250.000 cazuri COVID de la începutul pandemiei în România.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here