Masca ar putea deveni OBLIGATORIE în judeţele cu incidenţa COVID peste 1.5 la mie. S-ar putea limita deplasările pe timp de noapte

Masca ar putea deveni obligatorie în toate spaţiile deschise din judeţele în care rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 a depăşit 1,5 la mia de locuitori, a anunţat premierul Ludovic Orban, după o întâlnire cu prefecţii din România.

De asemenea, în localităţile unde se instituie carantina, se poate dispune şi măsura de a limita deplasările pe timpul nopţii. O decizie ar urma să fie luată în şedinţa CNSU de luni seara. De asemenea, CNSU va aproba şi actualizarea listei ţărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Am făcut o evaluare și am transmis o serie de mesaje simple. Întărirea activității DSP-urilor, în special creșterea numărului de paturi ATI, întărirea activității de anchete epidemiologice, astfel că în termen de maxim 24 de ore să se poată dispune izolarea contactelor, o mai bună interacțiune cu publicul la nivelul DSP-urilor.

Am discutat de implementarea unor măsuri deja hotărâte la prelungirea stării de alertă: accentul pe telemunca, pentru a reduce aglomerația din transportul public, decalarea programului de începere, prin începerea la ore diferite a muncii, astfel că fluxul din transportul în comun să fie decalat. Am solicitat Poliției de circulație să intensifice controalele intră și interjudetean, unde se pare că sunt mai multe cazuri în care nu se respectă măsurile de prevenție.

Am solicitat prefectilor să comunice cu primarii pentru impunerea unor decizii împotriva agenților economici unde nu se respectă măsurile de protecție sanitară. La reuniunea Comitetului Național pentru Situații de Urgență vom analiză propunerea de introducere a portului măștii în toate județele unde se depășește rată de 1,5 la mie. Sigur, propunerea va trebui transpusă în hotărâre de guvern, probabil joi, pentru că mâine sunt plecat în Israel.

În Sălaj pragul ridicat se datorează câtorva localități unde s-a atins și depășit pragul de 6 la mie și am solicitat aplicarea carantinei. În localitățile unde se instituie carantină, se poate dispune și măsură de a limita deplasările pe timpul nopții. Nu se va discuta măsură închiderii parcurilor pe timp de noapte. Portul măștii reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenție și considerăm că de la 1,5 la mie trebuie instituită obligativitatea.“, a declarat premierul Ludovic Orban, după o videoconferinţă cu prefecţii şi celelalte instituţii de la nivel judeţean implicate în lupta anti COVID.

De asemenea, Orban a precizat că s-a discutat despre implementarea unor măsuri care au fost decise la prelungirea stării de alertă, precum decalarea programului angajaţilor.

“Accentul pus pe telemuncă sau muncă la domiciliu, astfel încât să reducem aglomeraţiile din transportul public. De asemenea, am solicitat prefecţilor, împreună cu Inspectoratele Teritoriale de Muncă, să discute cu agenţii economici, în special cu marii angajatori, astfel încât să asigure decalarea programului de începere, pentru a reduce aglomeraţia de pe mijloacele de transport prin începerea la ora 8.00, la ora 9.00, la ora 10.00, la ore diferite, astfel încât fluxurile pe mijloacele de transport să fie împărţite pe mai multe intervale orare, acest lucru putându-se realiza prin ceea ce am hotărât deja, în HG privind prelungirea stării de alertă, şi anume instituirea programului de lucru diferenţiat pentru diferite categorii de angajaţii “, a declarat Orban.

Şeful Executivului a precizat că a solicitat în mod expres Poliţiei de Circulaţie şi ISCTR să intensifice controalele, în special referitor la transportul interjudeţean şi cel intrajudeţean, acolo unde există semnale că nu se respectă măsurile de protecţie sanitară de către anumite firme.

“De asemenea, am solicitat prefecţilor să comunice cu primarii pentru impunerea unor decizii legate de autorizaţiile de funcţionare pentru acele activităţi economice în care nu se respectă măsurile de protecţie sanitară. Autorizaţiile de funcţionare sunt emise de primării şi primăriile au capacitatea de a putea suspenda o perioadă de timp autorizaţiile acolo unde nu se respectă în mod evident măsurile de protecţie sanitară”, a declarat Orban.

Numărul infectărilor zilnice raportat astăzi este de 4.041, iar cel al deceselor e de 86. În ultimele 24 de ore au fost internaţi 916 pacienţi la ATI.

Incidenţa cazurilor COVID la mia de locuitori, la 2 noiembrie

Judeţul Sălaj a înregistrat luni cea mai mare incidenţă cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, calculată în ultimele 14 zile, la mia de locuitori – 5,17. Este urmat de Cluj (4.98), Alba (4.46), Timiş (4.36), Sibiu (4.04), Bucureşti (3,91), Bihor (3,86), Arad (3,5), Mureş (3,36), potrivit raportării transmise, luni, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

O incidenţă de peste 2 la mia de locuitori se înregistrează în judeţele Harghita – 2,98, Dolj – 2,98, Braşov – 2,84, Maramureş – 2,77, Covasna – 2,73, Dâmboviţa – 2,36, Bistriţa Năsăud – 2,33, Vâlcea – 2,3, Teleorman – 2,21, Caraş Severin – 2,13, Neamţ – 2,13, Iaşi – 2,08, Bacău – 2,19, Constanţa – 2,15, Hunedoara – 2,1.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here