Florin Barbu dezvăluie că Programul Național de Cadastru și Carte Funciară va fi STOPAT de Guvernul PNL. El cere explicații Executivului

Început în 2015, în timpul Guvernării PSD, Programul Național de Cadastru și Carte Funciară a fost un real ajutor pentru comunitățile din mediul rural. După 5 ani de la demararea acestui program, în 2020, se înregistrează o scădere a numărului de imobile cadastrate, iar din 2021, acest program va fi stopat. De ce?, se întreabă Florin Barbu, candidat pe lista PSD Olt la un loc în Camera Deputaților.

Răspunsul evident este că Guvernul PNL nu dorește dezvoltarea unitară a României, adică nu dă nicio o șansă comunităților din mediul rural, afirmă Florin Barbu, fost director general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).

„Programul Național de Cadastru și Carte Funciară a avut o finanțare europeană de 300 milioane de euro, bani care au fost alocați pentru 600 de unități administrativ-teritoriale. Până acum au fost atribuite contracte pentru 100 de UAT-uri.

S-au organizat mai multe licitații, dar, din cauza documentațiilor prost întocmite, contractele nu au fost adjudecate”, a scrie, pe pagina sa de socializare, candidatul social-democrat la Camera Deputaților.

Ce înseamnă cadastrarea pentru comunitățile locale?

Dovedind că stăpânește bine acest domeniu, Florin Barbu oferă detalii exacte despre avantajele cadastrării gratuite la care Guvernul PNL se gândește să renunțe.

„Acest program este un ajutor atât pentru fermieri, cât și pentru cetățenii care au venituri mici și care nu pot suporta costurile cadastrului și a întocmirii cărților funciare.

Se va stabili corect baza de impozitare pentru impozitul pe construcții și impozitul pe teren la nivelul fiecărei localități.

Se vor debloca tranzacțiile cu terenurile și imobilele existente în extravilan pentru că, dacă terenurile nu sunt intabulate și parcelate, este imposibilă întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare.

Se vor finaliza Legile Proprietății și se vor degreva instanțele de judecată de procesele aflate pe rol, având ca obiect constatarea vânzării-cumpărării terenurilor aflate în extravilan.

Se va accelera comasarea exploatațiilor agricole.

Se va facilita accesul fermierilor mici la subvenții prin evitarea supra-declarărilor la APIA.

Existând o evidență clară a terenurilor, investitorilor le va fi mult mai ușor să înceapă și să dezvolte afaceri în zonele rurale.

Veniturile ANCPI și, implicit, veniturile bugetului de stat vor crește și se va putea crea o bază de date a tuturor proprietăților din România.

CUM ESTE POSIBIL SĂ NU MAI FIE FINANȚAT PROGRAMUL NAȚIONAL DE CADASTRU ȘI CARTE FUNCIARĂ?

Guvernul PNL trebuie să ofere rapid o explicație!

Acest program trebuie să continue! Este datoria Guvernului să aibă grijă de toți cetățenii și să le ofere siguranță!

Ca întotdeauna, pentru PSD, siguranța și bunăstarea românilor sunt prioritare!”, a postat, pe Facebook, Florin Barbu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here