Neu Tătaru, chef cu un fost ministru ieri, în ultima zi înainte de noile restricţii

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a petrecut duminică după-amiază pe o terasa din Iaşi, dotată cu baloane de plastic de aproximativ 5 metri pătraţi, alături de o femeie pe care presa locală a identificat-o ca fiind consiliera sa şi de Costel Alexe, venit cu soţia şi cei doi copii.

Jurnaliştii de la 7iasi.ro au surprins imaginile cu ministrul Sănătăţii şi fostul ministru al Mediului, actual preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, de remarcat fiind faptul că, deşi regulile de protecţie sanitară impuse de autorităţi nu au fost încălcate, terasa fiind în aer liber, riscul de infectare este accentuat de faptul că participanţii la întâlnire se aflau închişi într-un balon de plastic.

Ordonanţa de Urgență și Hotărârea de Guvern care stabilesc o serie de restricții la nivel național au fost publicate în Monitorul Oficial şi se referă, printre altele, la portul măștii de protecție, circulația pe timp de noapte și activitățile economice.

Cele mai importante prevederi:

– Masca de protecție este obligatorie în spațiile publice, cele comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, pe tot teritoriul țării, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

– Toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați trebuie să organizeze activitatea și desfășurarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 2 ore.

– În toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.

– În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here