TIR cuprins de flăcări, după ce a fost lovit de un tren în care se aflau mai mulți pasageri

Un tir plic cu cereale s-a răsturnat şi a luat foc, luni, după ce a fost lovit de un tren. Accidentul s-a petrecut în Timiş, între localităţile Teremia Mare și Comloșu Mare. 

Tirul încărcat cu cereale a fost lovit de o garnitură de tren, iar în urma impactului s-a răsturnat și a luat foc. Mai multe echipaje de poliție, ambulanță, dar și pompierii s-au deplasat la fața locului pentru a interveni. Cei de la ISU Banat intervin pentru lichidarea incendiului.

„În accident au fost implicate un tren regio, în care se aflau doar 3 persoane și un autotren în care se afla șoferul. În urma impactului, cabina autotrenului a luat foc. Cele 4 persoane implicate în accident s-au autoevacuat și nu necesită îngrijiri medicale. La fața locului se intervine cu o autosepcială de descarcerare grea, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și 11 pompieri și 2 ambulanțe SAJ. În acest moment, se lucrează pentru lichidarea incendiului la autotren și degajarea traficului rutier și feroviar”, transmit reprezentanții ISU Banat.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here