Comunicat încâlcit al DSP Olt pe marginea numărului URIAȘ de cazuri COVID în județ

După ce, marți, Grupul de Comunicare Strategică a raportat un număr uriaș de cazuri COVID-19 înregistrat în ultimele 24 de ore, respectiv 364 de noi infectări cu SARS-CoV-2, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a județului vine cu un soi de clarificare din care oamenii ar trebui să înțeleagă faptul că, în realitate, nu acesta ar fi numărul real.

Modul în care a fost redactat comunicatul transmis, marți seară, de DSP Olt este, însă, unul marcat de confuzie. Din el ar trebui să răzbată ideea că la mijloc ar fi vorba de o încurcătură generată de reconfigurarea aplicației CORONA FORMS, dezvoltată de Ministerul Sănătăţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, astfel încât la ea să aibă acces toate autoritățile și instituțiile publice implicate în fenomenul COVID, centrele de testare și spitalele. Ei bine, alinierea datelor statistice la noua versiune a aplicației ar fi generat o suprapunere de cifre și doar așa se explică recordul negativ de azi al cazurilor de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Olt.

Redăm, integral, comunicatul DSP

„Pentru îmbunătăţirea gestionării fluxului informaţional privind cazurile confirmate cu infecţia Covid-19, aplicaţia CORONA FORMS dezvoltată de Ministerul Sănătăţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a fost reconfirgurată în sensul acordării accesului tuturor celor implicaţi în proces: autorităţi şi instituţii publice, centre de testare, spitale, etc.

Noua versiune a aplicaţiei a fost operaţionalizată începând cu data de 3 noiembrie 2020, dată de la care centrele de testare încarcă cazurile pozitive în timp real.

Repartizarea pe judeţe a cazurilor pozitive se face de catre laborator in functie de adresa de domiciliu din CI/ BI, iar alocarea cazului pe judet  în urma anchetelor epidemiologice desfăşurate de Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană.

Cazurile nerepartizate sunt raportate zilnic la pct. 43 “Cazuri noi nealocate pe judeţ” din Buletinul de presă transmis de Grupul de Comunicare Strategică.

Numărul de cazuri nou confirmate raportat în ultimele 2 zile este rezultatul alinierii la noua metodologie, în sensul introducerii în platformă a rezultatelor anchetelor epidemiologice realizate de DSP Olt în ultimele 24 de ore.

În aceste condiţii, numărul total de persoane infectate la nivelul judeţului Olt este, astăzi, 10.11.2020, de 4.861.

Odată cu atingerea funcţionalităţii noii platforme Corona Forms la parametrii normali astfel de situaţii nu se vor mai repeta”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here