Carantină în 25 de localităţi din România. Nimeni nu intră şi nu iese din localitățile carantinate

Problemele grave necesită măsuri dure. „Carantina este soluţia pe care am aplicat-o bine, în primul val pandemic, dar pe care am uitat-o acum″ sunt de părere experţii.

Datele din mai multe ţări ne arată că explozia numărului de cazuri de COVID-19 poate fi curmată doar printr-o carantină strictă, de cel puţin două săptămâni.

La noi, măsura este deja instituită în 25 de localităţi, iar de ieri a intrat în vigoare şi în municipiul Baia Mare, cel mai mare oraş din România care se autoizolează.

Autorităţile din Baia Mare au decis să impună carantina oraşului cu peste 130.000 de locuitori din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu coronavirus. În Baia Mare, din cele 19 paturi ATI existente, 16 sunt ocupate, iar 3 pacienţi sunt intubaţi.

Nicolae-Silviu Ungur prefect Maramureș: „Astăzi avem o incidenţă a cazurilor de infecţie cu coronavirus de 7,21 la mia de locuitori, în creştere faţă de ieri. Am fost nevoiţi să luăm această măsură pentru a preîntâmpina o tragedie în ceea ce priveşte bolnavii noştri, care ajung în secţiile de spital. Este făcută în scopul de a limita şi a evita aglomerările de persoane.”

Practic, de la ora 17, circulaţia în spaţiile publice din oraş este interzisă, cu excepţia situaţiilor în care există motive bine întemeiate care vor fi detaliate în declaraţia pe proprie răspundere. La fel, nimeni nu poate intra sau ieşi din oraş. Este permisă în schimb tranzitarea localităţii fără oprire.

„E obligatoriu să purtăm toţi masca, indiferent dacă suntem în public sau nu. Vă rog s-o purtaţi corespunzător, şi pe nas şi pe gură”, atrag atenția polițiștii.

Şi primarul din Baia Mare este în izolare la domiciliu, pentru două săptămâni, după ce şoferul său a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Doar după o carantină strictă au scăpat de pericol şi locuitorii unui cartier al comunei Iveşti din judeţul Galaţi. În toată comunitatea au fost aproape 150 de bolnavi de COVID, enorm, raportat la numărul de locuitori. După 4 săptămâni de carantină totală, mai sunt doar câţiva localnici infectaţi.

Eugen Hristache, prefect Galaţi: „Era o incidenţă de infectare de circa 10,67 la mia de locuitori. Astfel încât astăzi, 10.11.2020, avem o incidenţă de infectare de doar 2,17 la mia de locuitori. Iată că, după o lună de zile, măsurile şi-au arătat roadele.”

În prezent, 25 de localităţi din întreaga ţară au intrat în carantină. Asta înseamnă că nimeni nu mai intră şi nimeni nu mai iese din aceste zone, decât dacă există o urgenţă ce nu suportă amânare. După cum se vede, cele mai multe sunt în judeţele Maramureş şi Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here