O parcare cu aproape 100 de locuri va fi construită la Slatina. Proiectul primăriei

O nouă investiţie suportată din bugetul local al Primăriei Slatina. Slătinenii care locuiesc pe strada Zmeurei vor avea o parcare care ocupă 98 de locuri. Proiectul va fi propus pentru aprobare în Consiliul Local.

Parcarea va ocupa o suprafaţă de aproximativ 2960 metri pătraţi.

Din totalul de 98 de locuri de parcare, două locuri vor fi pentru persoanele cu handicap locomotor.

Valoarea totală a investiţiei este de 1.78 milioane de lei, durata de realizare fiind de 12 luni.

„Proiectul are ca obiectiv amenajarea unei parcări pe strada Zmeurei din municipiul Slatina, în această ședință urmând a se aproba studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico – economici ai investiției. Noua parcare va avea o suprafață de aproximativ 3000 mp și o capacitate de 98 de locuri, din care 2 vor fi destinate persoanelor cu handicap locomotor”, a declarat primarul Slatinei, Emil Moț.

Parcarea va fi construită în spatele Creșei nr. 4, în cartierul Progresul.

De asemenea, municipalitatea va pune la dispoziția șoferilor peste 500 de locuri de parcare în parcări modulare, care vor fi amplasate în 10 zone ale orașului. Astfel, aproape 50 de milioane de lei va cheltuit municipalitatea pentru realizarea acestei investiții.

Iată locațiile în care vor fi amplasate parcări modulare:

strada Textilistului, bloc G9 – 25 de locuri;

str. Teiului, Bloc 2 – 25 de locuri;

str. Aleea Rozelor, Bloc GA23 – 63 de locuri;

str. Aleea Rozelor, bl. FB 20 – 25 de locuri;

str. Aleea Lalelelor, Bloc FA13 AG – 50 de locuri;

Aleea Lalelelor, Bloc FB 7 – 88 de locuri;

Centura Basarabilor, parc G6 – 75 de locuri;

str. Crișan, la căminul Slatex – 100 de locuri;

str. Păcii, între blocurile 1 și L3 – 75 de locuri;

zona între str. Văilor, Bloc 5 și str. Ecaterina Teodoroiu, Bloc 30 – 25 de locuri de parcare.

Totodată, o parcare cu 153 de locuri va fi construită pe strada Aleea Muncii, între Carrefour și Pandipo, valoarea investiției fiind de 12,7 milioane de lei.

Pe de altă parte, o altă parcare, cu o capacitate de 75 de locuri, va fi amenajată pe strada Arcului, în zona Direcției Agricole.

Și nu în ultimul rând, o parcare, de data aceasta subterană, în valoare de peste 14,2 milioane de lei va fi construită în cartierul Eugen Ionescu, pe locul actualei piscine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here