Sărbători în pandemie. Craiova şi Râmnicu Vâlcea, singurele oraşe unde se organizează Târgul de Crăciun

Craiova şi Râmnicu Vâlcea sunt singurele oraşe în care se mai organizează Târguri de Crăciun, potrivit romaniatv.net.

Acestea se vor desfăşura în condiţii speciale din cauza pandemiei. Masca va fi obligatorie, iar numărul comercianţilor va fi redus. Totodată, concertele vor fi anulate.

Declaraţiile oficialilor pe tema organizării Târgurilor de Crăciun sunt contradictorii.

”Depinde de ce înţeleg prin Târgul de Crăciun, depinde de cum îl organizează, depinde de cum respectă sau nu respectă regulile sanitare. Deci sunt câteva repere destul de relative. Esenţa este să se respecte legea şi să nu fie un pericol pentru sănătatea publică”, spune Marcel Vela.

Klaus Iohannis spune că organizarea Târgurilor de Crăciun în această perioadă este imposibilă şi inoportună.

„După părerea mea, organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuşi încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă şi inoportună. Aceste Târguri de Crăciun, în acest an, cu siguranţă nu se pot organiza”, a declarat Klaus Iohannis într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here