Polițiștii sunt în alertă. Un slătinean, dat dispărut de familie. A plecat la bancă și nu s-a mai întors / FOTO

Poliţiştii olteni caută un tânăr din Slatina care a plecat, ieri, de la domiciliu şi nu a mai revenit până în prezent.

Dispariția slătineanului a fost anunțată de cumnatul său, în aceeași zi, la câteva ore de la plecare.

„La data de 23 noiembrie 2020, în jurul orei 23.00, un bărbat, din municipiul Slatina a sesizat faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 16.00, cumnatul său, Tudor Ionuț Cătălin, de 34 ani, din municipiul Slatina, a plecat de la domiciliu sub pretextul că are de efectuat o operațiune bancară și nu a mai revenit.

Bărbatul prezintă următoarele semnalmente: înălțimea de 1,85 – 1,90 m, constituție atletică, părul tuns scurt de culoare șaten, ochii căprui, fără a avea semne distinctive”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

În momentul plecării de la domiciliu, acesta purta o geacă neagră, din fâș, o pereche de blugi, pantofi sport albaștri, iar pe cap purta o șapcă albastră.

Persoanele care deţin informaţii ce pot conduce la găsirea acestuia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here