Adrian Streinu-Cercel: „Cei care se ocupă de denigrarea vaccinului să tacă din gură. Dacă nu, să-şi asume morţii”

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutul Matei Balș din Capitală, transmite un mesaj dur la adresa celor care pun la îndoială eficiența viitorului vaccin anti-Covid și spune că autoritățile internaționale care avizează punerea lui în piață nu și-ar permite să înregistreze ceva ce nu e ”eficient și sigur”.

“Este o greșeală enormă ca în contextul în care toată lumea se chinuie să găsească un vaccin să vii și să ridici probleme și dubii cu privire la acesta. Trebuie să citești cam cum sunt făcute aceste vaccinuri pentru că tehnologia pe care o utilizăm este absolut revoluționară. (…) Dacă noi nu înţelegem că suntem în pandemie, dacă noi nu înţelegem că pe teritoriul României este o epidemie, dacă noi nu înţelegem că pe teritoriul României se moare din cauza acestui virus, înseamnă că avem o problemă conceptuală majoră. Haideţi să ne deşteptăm în ceasul al şaptelea: să lăsăm specialiştii să vorbească”, a afirmat profesorul Adrian Streinu Cercel, marţi seară, la Antena 3.

Adrian Streinu-Cercel le-a transmis contestatarilor vaccinului ”să-și asume morții” de Covid-19.

„Cei care se ocupă de denigrarea vaccinului ar trebui să tacă din gură în momentul de faţă, pentru că, dacă nu tac din gură în momentul de faţă, ar trebui să-şi asume morţii”, a adăugat Adrian Streinu Cercel.

Marți seară, un pacient a filmat imagini tulburătoare pe holurile Institutului Matei Balș din Capitală, unde bolnavii care nu mai au loc în saloane primesc oxigen pe scaune și paturi de campanie improvizate.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here