Și în acest an, Consiliul Județean Olt a alocat fonduri pentru daruri de Crăciun

Deși suntem în plină pandemie, iar restricțiile limitează unele activități care se desfăsurau la final de an în județul Olt, Consiliul Județean încă menține spiritul sărbătorilor, în sensul că și pe acest final de an a alocat fonduri destinate achiziționării de cadouri de Crăciun pentru colindători.

Banii, 160.000 de lei, au fost alocați în sedința ordinară de joi a Consiliului Județean Olt, prin aprobarea unui proiect de hotărâre.

Potrivit presedintelui CJ, Marius Oprescu, dacă instituția pe care o conduce nu va putea primi colindători, de daruri se vor bucura copiii instituționalizați și bătrânii din centrele Direcției Generale de Asistență Socială Olt.

„Așa cum ne-am pregătit în fiecare an, ne pregătim și în acest an. Dacă pandemia, regulile și legea ne va va permite, bineînțeles că îi vom astepta cu drag. Dacă nu, o parte din acești bani se vor duce pentru cadouri trimise către copiii instituționalizați și bătrânii din centrele de bătrâni care aparțin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt. Cealaltă parte se va întoarce în bugetul Consiliului Județean Olt”, a declarat Marius Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here