Consiliul Local Slatina a aprobat studiul de fezabilitate pentru parcarea de pe strada Zmeurei

Consiliul Local Slatina a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru parcarea de aproape 100 de locuri pe care primăria intenționează să o amenajeze pe strada Zmeurei.

Proiectul adoptat de aleși a fost inițiat de primarul orașului, Emil Moț.

Parcarea va ocupa o suprafaţă de aproximativ 2960 metri pătraţi, va avea 98 de locuri, din care două locuri pentru persoanele cu handicap locomotor, și va costa primăria aproape 1,8 milioane de lei.

„Având în vedere faptul că în prezent spațiile de parcare sunt vechi și au capacitate redusă, care nu mai corespunde traficului actual și celui de perspectiva, sau nu există, fapt cu implicații directe asupra siguranței circulației, investiția propusă urmărește:

– creșterea parametrilor de funcționare și valorificare a capacităților de parcare existente, prin construirea unei parcări, precum și creșterea coeficientului de utilizare a terenului;

– facilitarea accesului în zona, în condiții normale de confort și de securitate precum și asigurarea unor condiții optime de siguranță în circulația auto și pietonală prin relocarea automobilelor, care în prezent ocupă trotuarele și aleile de acces pietonale. Realizarea investiției, va conduce la:

– sporirea confortului;

– impact pozitiv asupra sănătății populației și calității vieții;

– ridicarea nivelului de trăi al populației;

– facilități pentru dezvoltarea zonei;

– reducerea numărului de îmbolnăviri”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Acesta nu este singurul proiect al Primăriei Slatina în materie de parcări. Municipalitatea va pune la dispoziția șoferilor peste 500 de locuri de parcare în parcări modulare, care vor fi amplasate în 10 zone ale orașului. Astfel, aproape 50 de milioane de lei vor fi cheltuiți  pentru realizarea acestor investiții.

Locațiile în care vor fi amplasate parcări modulare sunt: strada Textilistului, bloc G9 – 25 de locuri; str. Teiului, Bloc 2 – 25 de locuri; str. Aleea Rozelor, Bloc GA23 – 63 de locuri; str. Aleea Rozelor, bl. FB 20 – 25 de locuri; str. Aleea Lalelelor, Bloc FA13 AG – 50 de locuri; Aleea Lalelelor, Bloc FB 7 – 88 de locuri; Centura Basarabilor, parc G6 – 75 de locuri; str. Crișan, la căminul Slatex – 100 de locuri; str. Păcii, între blocurile 1 și L3 – 75 de locuri; zona între str. Văilor, Bloc 5 și str. Ecaterina Teodoroiu, Bloc 30 – 25 de locuri de parcare.

Totodată, o parcare cu 153 de locuri va fi construită pe strada Aleea Muncii, între Carrefour și Pandipo, valoarea investiției fiind de 12,7 milioane de lei.

Pe de altă parte, o altă parcare, cu o capacitate de 75 de locuri, va fi amenajată pe strada Arcului, în zona Direcției Agricole.

Și nu în ultimul rând, o parcare, de data aceasta subterană, în valoare de peste 14,2 milioane de lei va fi construită în cartierul Eugen Ionescu, pe locul actualei piscine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here