Primarul Slatinei va fi tătic pentru a treia oară. Soția sa este însărcinată în patru luni

Primarul Slatinei, Emil Moț, va fi tătic pentru a treia oară. Anunțul l-a făcut public chiar el, duminică, înainte de a-și exprima dreptul la vot. „Am venit la vot cu întreaga familie, deci și cu cel de-al treilea copil”.

Ca de obicei, primarul Slatinei a vosit la vor însoțit de frumoasa lui soție. „Am venit la vot cu întreaga familie, deci și cu cel de-al treilea copil”, a anunțat edilul, privind cu subînțeles către soția însărcinată.

Cuplul Emil și Ana-Maria Moț au doi copii, pe David-Constantin, în vârstă de șapte ani, și pe Alexandru-Constantin, de doar trei anișori.

„Pe cel mai mic nu l-am întrebat cum îl cheamă”, a glumit Emil Moț, dezvăluind că soția sa se află însărcinată în patru luni.

La ieșirea de la urne, primarul orașului a spus că, în primul rând, a votat pentru copiii săi, dar și pentru o României normală.

„Astăzi, am votat numai cu gânduri bune. Am votat pentru o Românie normală, am votat pentru, în primul și-n primul rând, pentru copiii mei, pentru cei doi copiii ai mei, pentru al treilea copil al meu”, a mai spus Emil Moț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.