Organizaţia Mondială a Sănătăţii ia în calcul infectarea intenţionată cu covid a voluntarilor tineri şi sănătoşi, pentru a grăbi procesul de dezvoltare a vaccinurilor.
OMS discută, luni, fezabilitatea studiilor clinice în care tineri voluntari sunt infectaţi intenţionat cu covid, pentru a grăbi procesul de dezvoltare a vaccinurilor, scrie Guardian, potrivit Hotnews.
Unii cercetători sunt rezervaţi în privința expunerii tinerilor voluntari la un virus pentru care nu există un tratament clar. Alţii spun că riscurile îmbolnăvirii cu Covid-19 la cei tineri și sănătoși sunt minime, în timp ce beneficiile aduse societății sunt mari.
OMS ia în calcul infectarea intenţionată cu covid a tinerilor. Primele teste se fac în Londra
În luna septembrie, Financial Times a scris că Londra va găzdui primele ”teste de încercare” pentru Covid-19, în care voluntari sănătoși sunt infectați intenționat cu coronavirus cu scopul de a evalua eficacitatea unor vaccinuri experimentale.
Studiile, finanțate de guvernul Regatului Unit, sunt programate să înceapă în ianuarie la o unitate de carantină din estul Londrei, potrivit unor persoane implicate în proiectul ce va fi anunțat săptămâna viitoare.
Voluntarilor li se va administra vaccinul, iar după aproximativ o lună vor fi ”încercați” cu o doză de Sars-Cov-2, virusul care provoacă boala Covid-19, în condiții controlate.
Aproximativ 2.000 de potențiali voluntari s-au înscris pentru aceste teste de încercare în Marea Britanie, potrivit 1Day Sooner, organizație care a atras 37.000 de astfel de voluntari la nivel global.
Metoda tradițională de testare clinică presupune zeci de mii de participanți în ultima fază, iar cercetătorii ar avea greutăți în a atrage destule persoane în studiile făcute pentru mai multe vaccinuri.
Sursa: romaniatv.net