Cazuri de COVID la importante instituții din Olt. Printre ele, IPJ, Spitalul Slatina și Spitalul Corabia

Printre ultimele cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 din Olt raportate azi, se numără și angajați ai unor instituții importante, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt.

Mai exact, un caz este la Spitalul Corabia, unul la Spitalul Slatina, și totodată, au fost raportate două cazuri și în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, și nu în ultimul rând, un caz a fost raportat la DGASPC Slatina.

„Restul cazurilor sunt transmitere comunitară”, au mai spus reprezentanții DSP Olt.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, azi, 120 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în județul Olt.

Numărul total al persoanelor infectate a ajuns, astfel, la 8083 de la începutul pandemiei.

Totodată, numărul deceselor este și el în creștere, azi, fiind raportat decesul unei femei de 56 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.