Recomadările IPJ Olt după prima zăpadă. Sfaturi utile pentru toți participanții la trafic

S-a instalat iarna în Olt. Polițiștii olteni atenționează, și totodată, îndrumă toți participanții la trafic să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum și la condițiile meteo. Recomadările IPJ Olt după prima zăpadă

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să respecte întocmai semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri

„Având în vedere condițiile meteorologice actuale, transmitem conducătorilor de autovehicule, următoarele recomandări:

  • Respectaţi întocmai semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri! Chiar dacă, pe moment, acestea nu vă sunt „pe plac”, v-ar putea ajuta să ajungeţi cu bine la destinaţie, fără să fiţi în situaţia de a întârzia sau de a rămâne blocaţi, înzăpeziţi;
  • Adaptați viteza de deplasare la condițiile de drum și la condițiile meteo, astfel încât să puteți efectua orice manevră în condiții de deplină siguranță;
  • Păstrați o distanță de siguranță suficientă față de vehiculele care circulă înaintea dumneavoastră pentru a putea opri în condiții de siguranță, în cazul în care acestea reduc brusc viteza sau opresc;
  • Echipați autovehiculele cu anvelope de iarnă și acordați o atenție deosebită gradului de uzură al acestora;
  • În situația efectuării unor deplasări pe distanțe mărite sau pe sectoare de drum care nu vă sunt cunoscute, informați-vă asupra condițiilor de deplasare pe traseul ales, precum și despre condițiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată;
  • Verificați și mențineți în permanență în stare de funcționare instalația de climatizare, dispozitivele de iluminare/semnalizare, instalația de dezaburire și ștergătoarele de parbriz;
  • Asiguraţi-vă că aţi alimentat autovehiculul cu o cantitate suficientă de carburant, „pentru orice eventualitate”;
  • Utilizați luminile de întâlnire pe toată durata deplasărilor efectuate pe drumurile publice;
  • Circulați cu o viteză de deplasare care să nu depășească 30 km/h în localități, respectiv 50 km/h în afara localităților, în situația în care partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață, polei sau mâzgă, precum și în situația în care vizibilitatea este redusă la sub 100 m în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale sau ninsori abundente;
  • Utilizați frâna de motor, cu precădere, pe sectoarele de drum alunecos;
  • Fiți mai prudenți în zonele frecventate de pietoni.
  • Nu în ultimul rând „înarmaţi-vă cu multă răbdare”, iar dacă în condiţii de iarnă aprigă, cu ninsori abundente, viscol puternic sau ger năpraznic, nu e numaidecât necesar să efectuaţi o deplasare auto, alegeţi să rămâneţi în căldura căminului, în aşteptarea unor condiţii meteo prietenoase.

Vă dorim drum bun, fără evenimente rutiere nedorite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Alexandra Dicu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.