Rezultate finale alegeri parlamentare 2020. PSD a obținut cel mai mare scor în Olt – 57,5%

Românii au fost chemați, duminică, la urne să-i aleagă pe reprezentanții lor în viitorul Parlament. Rezultatele finale anunțate de Biroul Electoral Central (BEC) arată că scrutinul legislativ a fost câștigat de Partidul Social Democrat (PSD), care a obținut cel mai mare scor în Olt – 57,5%.

Astfel, în Olt, deși targhetul social-democraților era obținerea a țase mandate de parlamentar, într-un final organizația a obținut șapte mandate, două de senator și cinci de deputat.

„Pentru PSD Olt este onorant să vedem că lumea a avut încredere în noi şi am înregistrat cel mai mare scor. Nu am fi reuşit să luăm al cincilea deputat, dacă nu aveam acest scor. N-a fost întâmplător, am luat acest post pentru că, rămânând foarte multe voturi nedistribuite, după ce PMP şi Pro România nu au intrat în Parlament, acestea au venit la organizaţia Olt, care a avut cel mai bun scor de departe. Bineînţeles că era normal să fim primii la redistribuire”, a declarat președintele PSD Olt, Marius Oprescu.

Următorii în preferințele electoratului au fost Partidul Național Liberal (PNL), alianța dintre Uniunea Salvați România și Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (USR-PLUS), Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) şi Uniunea  Democrată Maghiară din România (UDMR). Nu au mai trecut pragul electoral de 5% Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Pro România. La alegerile parlamentare din 6 decembrie, au votat 5.901.915 de cetățeni, prezența la urne fiind de 33.24%. Două dintre urmările acestor rezultate au fost că Ludovic Orban a demisionat din funcția de premier, iar Eugen Tomac s-a retras de la șefia PMP, scrie b1.ro.

Rezultatele alegerilor parlamentare 2020, la nivel național

Camera Deputaţilor:

PSD – 28,90%
PNL – 25,19%
USR – PLUS – 15,37%
AUR – 9,8%
UDMR – 5,74%

Senat:

PSD – 29,32%
PNL – 25,58%
USR – PLUS – 15,86%
AUR – 9,17%
UDMR – 5,89%

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Alba

107.912 de români din 308.520 au votat, duminică, în județul Alba. Așadar, prezenșa la urne a fost de 34,98%.

Camera Deputaților:

  • PNL – 36,53%
  • PSD – 20,67%
  • USR PLUS – 14,01%
  • AUR – 12,29%

Senat:

  • PNL – 35,97%
  • PSD –  21,84%
  • USR-PLUS – 14,65%
  • AUR – 12,65%

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Arad

29,78% a fost prezența la vot în Arad. ȘI-au exprimat opțiunile electorale 115.085 de cetățeni din 386.478.

Camera Deputaților:

  • PNL- 27,18%
  • PSD – 22,38%.
  • USR-PLUS – 14,47%
  • AUR – 13,69%.
  • UDMR – 6,06%

Senat:

  • PNL – 27,15%
  • PSD – 22,36%
  • USR-PLUS – 14,45%.
  • AUR -13,66%.
  • UDMR – 6,08%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Argeș

 

În Argeș s-au prezentat la urne 174.704 dintre cetățenii cu drept de vot, adică 33,39%.

Camera Deputaților:

  • PSD – 43,4%
  • PNL – 18,00%
  • USR – 14,5%
  • AUR – 6,9%
  • Pro România – 5,2%

Senat:

  • PSD – 43,5%
  • PNL – 18,5%
  • USR – 14,6%
  • AUR – 7,9%
  • Pro România – 5,3%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Bacău

 

În județul Bacău, prezența la vot a fost de 27,96% . Și-au exprimat opțiunile electorale 167.477 dintre cetățeni.

Camera Deputaților:

  • PSD – 36,94%
  • PNL – 21,49%
  • USR-PLUS – 13,08%
  • AUR – 11,33%

Senat:

  • PSD – 36,14%
  • PNL – 21,46%
  • USR-PLUS – 13,12%
  • AUR – 12.38%
  • PMP – 5.08%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Bihor

 

Prezența la vot la nivelul întregului județ a fost de 37,32%. S-au prezentat la urne 186.723 de alegători din 500.328.

Camera Deputaților:

  • PNL – 32,5%
  • UDMR – 21,14%
  • PSD – 18,72%
  • AUR – 8,48%
  • USR-PLUS – 6,98%

Senat:

  • PNL – 33,93%
  • UDMR – 21,42%
  • PSD – 19,31%
  • AUR – 8,62%
  • USR-PLUS – 6,88%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Bistriţa Năsăud

 

Prezența la vot a fost de 31,79% în Bistrița Năsăud. Au votat 83.128 de oameni din 261.460.

Camera Deputaților:

  • PNL – 31,16%
  • PSD – 27,60%
  • PMP – 10,91%
  • AUR – 8,16%
  • USR PLUS – 7,03%

Senat:

  • PNL – 32,22%
  • PSD – 29,62%
  • PMP – 9,60%
  • AUR – 9,40%
  • USR PLUS – 8,34%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Botoşani

 

În județul Botoșani, s-au prezentat la urne 106.720 dintre cetățenii cu drept de vot, adică 28,98%.

Camera Deputaţilor

  • PSD – 28,90%
  • PNL – 25,19%
  • USR-PLUS – 15,37%
  • AUR – 9.08%
  • UDMR – 5,74%

Senat

  • PSD – 29,32%
  • PNL – 25,58%
  • USR-PLUS – 15,86%
  • AUR – 9,17%
  • UDMR – 5,89%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Braşov

 

În Brașov prezența la vot a fost de 31,89%. ȘI-au exprimat opțiunile politice 165.161 dintre românii cu drept de vot.

Camera Deputaților:

  • USR-PLUS – 26,79%
  • PNL – 25,62
  • PSD – 20,56%
  • AUR – 7,66%

Senat:

  • USR-PLUS – 26,78%
  • PNL – 26,59%
  • PSD – 20,59%
  • AUR – 7,89%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Brăila

 

Aici și-au exprimat opțiunile 84.326 de români, adică 29,69% dintre cei cu drept de vot.

Camera Deputaților:

  • PSD – 44,37%
  • PNL – 17,70%
  • AUR – 10,32%
  • USR-PLUS – 9,14%
  • PMP – 5,09%

Senat:

  • PSD – 44.04%
  • PNL – 17,96%
  • AUR – 11,64%
  • USR-PLUS – 9,77%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Bucureşti

 

În Capitală, prezența la vot la aceste alegeri a fost de 31,17%. Au votat 562.226 din cei 1.803.787 de alegători.

Camera Deputaților:

  • USR-PLUS – 29,39%
  • PSD – 26,17%
  • PNL – 21,52%
  • PMP – 5,64%

Senat:

  • USR-PLUS – 31,77%
  • PSD – 27,13%
  • PNL – 21,41%
  • PMP – 6,52%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Buzău

 

131.774 au votat la alegerile parlamentare, în județul Buzău, din 378.427. Prezența la urne a fost, deci, de  34,82%.

Camera Deputaților:

  • PSD – 47,79%
  • PNL – 16,53%
  • PMP – 8,82%
  • USR-PLUS – 8,8%
  • AUR – 7,69%
  • Pro România – 7,26%

Senat:

  • PSD – 46,6%
  • PNL – 16,49%
  • PMP – 9,43%
  • USR-PLUS – 8,79%
  • AUR – 8,1%
  • Pro România – 7,33%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Caraş-Severin

 

Prezență la vot în Caraș-Severin – doar 29,94%. Au votat 78.766 de cetățeni din 263.060.

Camera Deputaților:

  • PSD – 32,73%
  • PNL – 31,59%
  • USR-PLUS – 7,27%
  • AUR – 6,79%
  • PMP – 6,44%

Senat:

  • PNL – 33,67%
  • PSD – 32,92%
  • AUR – 7,49%
  • USR-PLUS – 7,18%
  • PMP – 5,98%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Călăraşi

 

Din cei 246.827 de români care puteau vota, și-au exprimat opțiunile 77.612. Deci prezența la vot în județul Călărași a fost de  31,44%.

Camera Deputaților:

  • PSD – 45,51%
  • PNL – 28,89%
  • AUR – 9,39%
  • USR-PLUS – 6,68%

Senat:

  • PSD – 44,1%
  • PNL – 28,6%
  • AUR – 9,42%
  • USR-PLUS – 6,71%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Cluj

 

34,1% a fost prezența la vot în Cluj. Și-au exprimat opțiunile electorale 208.346 de cetățeni din 611.059.

Camera Deputaților:

  • PNL – 32,44%
  • USR-PLUS – 23,67%
  • PSD – 13,5%
  • UDMR – 11,98%
  • AUR – 5,47%

Senat:

  • PNL – 32,45%
  • USR-PLUS – 23,56%
  • PSD – 13,65%
  • UDMR – 11,95%
  • AUR – 6,02%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Constanţa

 

31,6% a fost prezența la vot în Constanța. S-au prezentat la urne 196.520 de cetățeni din 621.821.

Camera Deputaților:

  • PNL – 26,18%
  • PSD – 24,72%
  • USR-PLUS – 18%
  • AUR – 14%

Senat:

  • PNL – 26,95%
  • PSD – 24,93%
  • USR-PLUS – 18,38%
  • AUR – 14,24%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Covasna

 

Din cei 181.419 de români cu drept de vot în județul Covasna, au votat la aceste alegeri 56.583. Prezență – 31,19%.

Camera Deputaților:

  • UDMR – 70,35%
  • PSD – 8,02%
  • PNL – 5,08%

Senat:

  • UDMR – 72,29%
  • PSD – 8,1%
  • PNL – 5,18%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Dâmboviţa

 

33,1% a fost prezența la urne în județul Dâmbovița. Din cei 423.626 de cetățeni cu drept de vot, și-su exprimat opțiunile 140.203.

Camera Deputaților:

  • PSD – 45,25%
  • PNL – 23,21%
  • USR-PLUS – 9,2%
  • AUR – 7,15%
  • Pro România – 5,95%

Senat:

  • PSD – 45,58%
  • PNL – 23,73%
  • USR-PLUS – 9,09%
  • AUR – 7,63%
  • Pro România – 5,56%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Dolj

 

În județul Dolj, prezența la vot a fost de 36,83%. S-au prezentat la urne 208.432 dintre cetățenii cu drept de vot.

Camera Deputaților:

  • PSD – 45,68%
  • PNL – 24,15%
  • USR-PLUS – 11%
  • AUR – 5,02%

Senat:

  • PSD – 46,26%
  • PNL – 24,62%
  • USR-PLUS – 10,89%
  • PMP – 5,23%
  • AUR – 5,13%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Galaţi

Prezența la vot în județul Galați a fost de 29,78%. S-au prezentat la urne 156.013 din cei 523.933 de români cu acest drept.

Camera Deputaților:

  • PSD – 36,37%
  • PNL – 22,44%
  • USR-PLUS – 13,83%
  • AUR – 9,06%

Senat:

  • PSD – 37,29%
  • PNL – 22,74%
  • USR-PLUS – 13,94%
  • AUR – 9,96%
  • PMP – 5,04%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Giurgiu

 

Aici s-au prezentat la urne 36,95%, adică 81.312 din cei 220.070 de români cu drept de vot.

Camera Deputaților:

  • PNL – 46,6%
  • PSD – 32,03%
  • AUR – 5,14%
  • USR-PLUS – 5,08%

Senat:

  • PNL – 46,92%
  • PSD – 32,1%
  • AUR – 5,6%
  • USR-PLUS – 5,15%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Gorj

 

Prezența la vot în județul Gorj a fost de 37,3%. Și-au exprimat opțiunile politice 110.233 din cei 295.505 de cetățeni cu drept de vot.

Camera Deputaților:

  • PSD – 40,27%
  • PNL – 24,07%
  • USR-PLUS – 9,12%
  • AUR – 6,92%
  • Pro România – 6,73%

Senat:

  • PSD – 39,75%
  • PNL – 26,34%
  • USR-PLUS – 8,56%
  • AUR – 7,9%
  • Pro România – 6,41%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Harghita

 

În Harghita au votat 99.464 de cetățeni, adică 37,25% dintre cei care au acest drept.

Camera Deputaților:

UDMR – 85,87%
(Spre comparație, pe locul al doilea s-a clasat PSD, cu 4,06%)

Senat:
UDMR – 86,35%
(PSD a fost pe locul al doilea, cu 4,18%)

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Hunedoara

 

125.454 de români din 379.616 au votat în Hunedoara, adică 33,05%.

Camera Deputaților:

  • PSD – 38,85%
  • PNL – 23,36%
  • AUR – 10,55%
  • USR-PLUS – 10,04%
  • Pro România – 5,16%

Senat:

  • PSD – 39,72%
  • PNL – 23,13%
  • AUR – 10,55%
  • USR-PLUS – 10,4%
  • Pro România – 5%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Ialomiţa

 

26,22% dintre cetățenii cu drept de vot, adică 59.676, s-au prezențat la urne duminică, în județul Ialomița.

Camera Deputaților:

  • PSD – 40,16%
  • PNL – 21,06%
  • AUR – 11,86%
  • Pro România – 9,03%
  • USR-PLUS – 7,99%

Senat:

  • PSD – 39,38%
  • PNL – 20,07%
  • AUR – 12,79%
  • Pro România – 10,49%
  • USR-PLUS – 8,23%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Iaşi

 

În Iași, prezența la vot la alegerile parlamentare a fost de 26,78%. Au votat 210.642 dintre cei 786.522 de cetățeni cu acest drept.

Camera Deputaților:

  • PSD – 25,85%
  • PNL – 24,5%
  • USR-PLUS – 20,14%
  • AUR – 12,34%
  • PMP – 5,51%

Senat:

  • PSD – 26,13%
  • PNL – 24,86%
  • USR-PLUS – 20,55%
  • AUR – 12,78%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Ilfov

 

În județul Ilfov au votat 130.366 din cei 372.480 de cetățeni cu acest drept, adică 35%.

Camera Deputaților:

  • PNL – 30,83%
  • PSD – 24%
  • USR-PLUS – 20,94%
  • AUR – 8,18%
  • Pro România – 5,3%

Senat:

  • PNL – 31,07%
  • PSD – 24,28%
  • USR-PLUS – 21,91%
  • AUR – 8,43%
  • Pro România – 5,35%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Maramureş

 

În Maramureș au fost 120.808 de voturi valabil exprimate la Camera Deputaților și 121.115 la Senat.

Camera Deputaților:

  • PNL – 26,96%
  • PSD – 25,48%
  • USR PLUS – 14,04%
  • PMP – 8,11%
  • AUR – 7,23%
  • UDMR – 5,11%

Senat:

  • PNL – 27,53%
  • PSD – 25,70%
  • USR PLUS – 14,28
  • PMP – 8,88%
  • AUR – 7,99%
  • UDMR – 5,01%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Mehedinţi

 

Prezența la vot în Mehedinți a fost de 42,62%. Au votat 97.676 din cei 229.196 de români cu acest drept.

Camera Deputaților:

  • PSD – 40,26%
  • PNL – 35,52%
  • PMP – 7,31%

Senat:

  • PSD – 41,02%
  • PNL – 35,14%
  • AUR – 7,4%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Mureş

 

31,85% din cetățenii români cu drept de vot, adică 151.449, s-au prezentat la urne în județul Mureș.

Camera Deputaților:

  • UDMR – 36,98%
  • PSD – 16,15%
  • PNL – 15,81%
  • USR-PLUS – 10,65%
  • AUR – 6,3%
  • PMP – 5,45%

Senat:

  • UDMR – 38,75%
  • PNL – 16,85%
  • PSD – 15,81%
  • USR-PLUS – 10,51%
  • AUR – 7,23%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Neamţ

 

Aici au votat 134.763 de români din cei 463.175 cu drept de vot. Participarea la alegeri a fost, deci, de 29,1%.

Camera Deputaților:

  • PSD – 33,07%
  • PNL – 23,6%
  • AUR – 13,72%
  • USR-PLUS – 12,71%

Senat:

  • PSD – 33,5%
  • PNL – 23,17%
  • AUR – 14,34%
  • USR-PLUS – 13,11%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Olt

 

37,64% a fost prezența la vot pe 6 decembrie, în județul Olt. S-au prezentat la urne 135.689 din cei 360.528 de cetățeni.

Camera Deputaților:

  • PSD – 57,27%
  • PNL – 19,92%
  • AUR – 5,64%
  • USR-PLUS – 5,15%

Senat:

  • PSD – 58,14%
  • PNL – 19,89%
  • AUR – 5,83%
  • USR-PLUS – 5,21%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Prahova

 

Prezența la vot la algerile parlamentare a fost de 30,13% în județul Prahova. Au votat 195.836 de cetățeni din cei 649.899.

Camera Deputaților:

  • PSD – 28,89%
  • PNL – 27,16%
  • USR-PLUS – 15,46%
  • AUR – 9,4%
  • PMP – 5,07%

Senat:

  • PSD – 32,04%
  • PNL – 29,31%
  • USR-PLUS – 17,61%
  • PMP – 6,17%
  • Pro România – 5,49%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Satu Mare

 

În Satu Mare au votat 91.551 din cei 312.869 de români cu acest drept. Procentul a fost de 29,26%.

Camera Deputaților:

  • UDMR – 37,15%
  • PNL – 19,25%
  • PSD – 14,11%
  • USR-PLUS – 9,23%
  • AUR – 5,66%
  • Pro România – 5,03%

Senat:

  • UDMR – 37,92%
  • PNL – 20,64%
  • PSD – 15,31%
  • USR-PLUS – 9,3%
  • AUR – 6,16%
  • Pro România – 5,45%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Sălaj

 

Prezența la vot în județul Sălaj a fost de 36,93%. Au votat  72.161 din 195.380 de cetățeni cu drept de vot.

Camera Deputaților:

  • PNL – 27,21%
  • UDMR – 23,85%
  • PSD – 21,03%
  • USR-PLUS – 11,57%
  • AUR – 6,5%

Senat:

  • PNL – 27,27%
  • UDMR – 24,4%
  • PSD – 20,71%
  • USR-PLUS – 12,31%
  • AUR – 6,4%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Sibiu

 

În Sibiu, prezența la vot a fost de 31,78%. Și-u exprimat opțiunile politice 120.844 dintre cei 380.240 de români care au acest drept.

Camera Deputaților:

  • PNL – 41,64%
  • USR-PLUS – 22,46%
  • PSD – 13,7%
  • AUR – 8,71%

Senat:

  • PNL – 41,79%
  • USR-PLUS – 23,46%
  • PSD – 13,77%
  • AUR – 8,9%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Suceava

 

În județul Suceava au votat 175.184 din cei 604.760 de români cu acest drept. Procentul a fost de 28,97%.

Camera Deputaților:

  • PSD – 28,13%
  • PNL – 24,14%
  • AUR – 14,51%
  • USR-PLUS – 9,75%
  • PMP – 5,98%

Senat:

  • PSD – 28,53%
  • PNL – 24,63%
  • AUR – 14,71%
  • USR-PLUS – 10,61%
  • PMP – 6,21%
  • PP-USL – 5,46%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Teleorman

 

Prezență la vot în Teleorman: 37,61%. S-au prezentat la urne 114.093 din totalul de 303.336 de cetățeni cu drept de vot.

Camera Deputaților:

  • PSD – 42,03%
  • PNL – 39,26%
  • USR-PLUS – 5,13%

Senat:

  • PSD – 42,71%
  • PNL – 38,89%
  • USR-PLUS – 5,05%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Timiş

 

În acest județ, s-au prezentat la urne 191.503 din cei 626.555 de cetățeni. Prezența la vot a fost de 30,56%.

Camera Deputaților:

  • USR-PLUS – 28,70%
  • PNL – 24,24%
  • PSD – 19,41%
  • AUR – 7,63%
  • PMP – 5,66%

Senat:

  • USR-PLUS – 29,41%
  • PNL – 24,65%
  • PSD – 19,48%
  • AUR – 8,70%
  • PMP – 5,59%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Tulcea

 

În Tulcea prezența la urne a fost de 27,68%. Și-au eprimat opțiunile 53.265 dintre cei 192.437 de români cu drept de vot.

Camera Deputaților:

  • PSD – 29,78%
  • PNL – 27,26%
  • AUR – 11,57%
  • USR-PLUS – 11,05%
  • Pro România – 5,97%

Senat:

  • PSD – 31,3%
  • PNL – 27,87%
  • AUR – 13,63%
  • USR-PLUS – 11,32%
  • Pro România – 6,24%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Vaslui

 

În Vaslui au votat 98.920 de români, adică 23,55% din cei 420.028 cu drept de vot.

Camera Deputaților:

  • PSD – 36,97%
  • PNL – 21,14%
  • AUR – 12,73%
  • USR-PLUS – 10,33%
  • Pro România – 6,17%

Senat:

  • PSD – 38,29%
  • PNL – 21,45%
  • AUR – 12,61%
  • USR-PLUS – 10,67%
  • Pro România – 6,39%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Vâlcea

 

Prezența la vot în județul Vâlcea a fost de 33,88%. Au ajuns la urne 110.082 din cei 324.914 de alegători.

Camera Deputaților:

  • PSD – 39,01%
  • PNL – 27,23%
  • USR-PLUS – 9,12%
  • AUR – 8,14%
  • PMP – 5,08%

Senat:

  • PSD – 39,56%
  • PNL – 27,73%
  • USR-PLUS – 9,03%
  • AUR – 8,46%

 

Rezultate finale alegeri parlamentare 2020 – Vrancea

În acest județ, prezența la vot a fost de 32,97%. S-au prezentat la urne  102.311 de alegători.

Camera Deputaților:

  • PNL – 34,21%
  • PSD – 33,82%
  • AUR – 13,19%
  • USR-PLUS – 8,2%

Senat:

  • PNL – 34,47%
  • PSD – 33,66%
  • AUR – 13,44%
  • USR-PLUS – 8,27%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.