Polițiștii din Olt, noi amenzi aplicate persoanelor care nu purtau mască în spații publice

Peste 260 de polițiști și polițiști locali au acționat, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Olt, în special în localitățile unde rata de infectare cu virusul Covid-19 este mai ridicată. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. 

În ultimele 24 de ore, polițiștii olteni, împreună cu polițiștii locali și celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au acționat în sistem integrat și au intensificat activitățile de verificare privind respectarea măsurilor de protecție individuală și a măsurilor specifice implementate de agenții comerciali. Au fost efectuate verificări și în mijloacele de transport în comun, fără a fi neglijate verificările privind respectarea măsurii izolării sau carantinării și respectarea condițiilor de deplasare în intervalul 23:00-05:00.

Aproximativ 1.100 de persoane au fost legitimate și verificate, în ultimele 24 de ore, iar în cadrul activităților, polițiștii olteni au controlat peste 100 de mijloace de transport persoane.

Au fost verificate 62 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor de protecție specifice, a condițiilor de funcţionare şi a limitărilor de program.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Polițiștii olteni recomandă cetăţenilor să conștientizeze importanţa măsurilor de protecţie şi să contribuie la efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu virusul Covid – 19, prin respectarea acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here