În această dimineață, în jurul orei 9.30, pe Drumul Național 64, pe raza comunei Sopârliței s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate două echipaje, unul de poliție și unul al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, ambele în misiune comună. Totul s-a petrecut din cauza unui pacient care era în ambulanță și care a devenit violent.
În urma unui apel prin SNUAU 112, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești, împreună cu un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Olt au intervenit pentru a transporta la o unitate medicală o persoană al cărui comportament era deviant.
Persoana violentă a fost transportată cu ambulanța, iar echipajul de poliție însoțea transportul, conform protocolului, având semnalele luminoase în funcțiune.
Întrucât pacientul ar fi devenit violent, conducătorul ambulanței a frânat brusc, moment în care echipajul poliției a intrat în coliziune față spate cu acesta. Evenimentul s-a petrecut pe fondul unui carosabil ușor umed.
„Cinci persoane au fost implicate în eveniment, respectiv doi colegi din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicești, o asistentă medicală, un ambulanțier și un pacient”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au intervenit la fața locului, au asistat medical victimele și le-au transportat la spital, conștiente.
„Din păcate, cei doi colegi prezintă fracturi la membrele inferioare. În aceste momente, prioritară este starea de sănătate a colegilor noștri și a persoanelor implicate în acest eveniment”, a mai precizat reprezentanta IPJ Olt.
În cauză a fost întocmit dosar penal.