O casă din comuna Curtișoara a suferit pagube importante în urma unui incendiu izbucnit în prima zi a anului. O femeie și un bărbat au avut nevoie de asistență medicală.
La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei și la bunurile dintr-un dormitor, cu posibilitate de propagare la celelalte camere. Pompierii au localizat rapid incendiul și au limitat propagarea acestuia la întreaga locuință.
Paramedicii SMURD au asistat la locul evenimentului două persoane, o femeie, în vârstă de 86 de ani și un bărbat, în vârstă de 71 de ani, proprietarul locuinței, ambele cu atac de panică. Acestea au refuzat transportul la spital.
Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, salvatorii au acționat aproximativ două ore.
„În urma incendiului au ars aproximativ 50 de metri pătrați de acoperiș și bunurile dintr-o cameră de locuit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost amplasarea materialelor ușor combustibile în apropierea sobei.
Pompierii reamintesc cetățenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
-Nu lăsați haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
-Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
-Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
-Nu lăsați ușa sobei deschisă.
-Nu supraîncălziți soba.