Înghesuială la manifestările de Bobotează de la Constanţa. ÎPS Teodosie este aşteptat să ajungă în Portul Tomis pentru sfinţirea apei care urmează să fie distribuită credincioşilor cu prilejul Botezului Domnului.
Înghesuială la manifestările de Bobotează de la Constanţa. Apa care urmează a fi sfinţită de ÎPS Teodosie a fost transportată în port cu carele trase de boi şi măgari.
La faţa locului, sunt prezenţi mii de oameni care aşteaptă slujba de sfinţire. Un număr mare de poliţişti şi jandarmi supraveghează la respectarea măsurilor de restricţie, însă este aproape imposibil ca credincioşii să respecte distanţa recomandată de 1,5 m. Coloana de credincioşi se întinde până în port, care este foarte aproape de Catedrala din Constanţa.
ÎPS Teodosie urmează să binecuvânteze butoaiele cu apă.
ÎPS Teodosie a anunţat că slujba prilejuită de marea sărbătoare a Bobotezei va avea loc şi în acest an la fel ca în anii anteriori, pentru că „sărbătorile trebuie să învingă pandemia. Vom face procesiune în Portul Tomis, unde este foarte larg, ca oamenii să nu stea înghesuiți. Le dăm și toate instrucțiunile, invit și Jandarmeria și Poliția să fie printre oameni ca să păzească toate regulile, iar noi ne facem slujba ca în fiecare an pentru că slujbele nu se schimbă în pandemii, ci rămân aceleași”, declara, în urmă cu câteva zile, Arhiepiscopul Tomisului.
„Slujba de Bobotează începe la 8.30 și vom ieși în procesiune la ora 11.00 – 11.15. Vom merge în Portul Tomis. Sperăm că va fi o sărbătoare importantă pentru toți, toți ne vom lumina la față cu aceste daruri ale Bobotezei și luând apa sfințită se vor lumina și sufletele noastre. Această apă sfințită va combate și bolile și microbii, ne va înfrăți mai mult, pentru că harul este cel care ne înnoiește și trebuie să ne înfrățim mai mult, să biruim orice frică, pentru că frica aduce boala, să nu mai fim stăpâniți de frică, ci stăpâniți de entuziasm. Omul care are entuziasm și crede și se roagă nădăjduiește în Dumnezeu, nu pățește nimic. Căci Dumnezeu biruiește și bolile, și pe cel viclean, și dușmănia dintre noi Dumnezeu o biruiește”, a mai spus ÎPS Teodosie.
Sursa: romaniatv.net