ANSVSA, reacţie după apariţia spotului publicitar care i-a panicat pe români. Ce spune despre riscul de infectare cu covid de la pâinea neambalată

“Peste 500 de oameni se pot îmbolnăvi zilnic de COVID-19 de la pâinea neambalată”, este spotul publicitar care i-a panicat pe români. ANSVSA reacţionează după ce numele intituţiei apare în spot.

ANSVSA susține că spotul publicitar, în care apare și numele instituției, și în care se face referire la pericolul reprezentat de pâinea neambalată, induce în eroare consumatorii.

ANSVSA, reacţie după apariţia spotului publicitar care i-a panicat pe români

„Ca urmare a apariției în spațiul public a unui spot realizat de Asociația Prețuiește Calitatea în care se precizează că și în care apare și numele instituției noastre, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) dezaprobă public mesajul transmis prin acest spot publicitar”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Reprezentanții instituției consideră că această acțiune induce în eroare consumatorii și crează o stare stare de panică nejustificată în rândul opiniei publice, cu atât mai mult cu cât ANSVSA a informat, în repetate rânduri, faptul că din datele științifice disponibile până în prezent, nu s-a demonstrat infectarea oamenilor cu Sars–Cov 2 prin consumul de alimente de origine animală (carne, lapte, pește, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.).

„Implicarea numelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, fără a avea acordul, pentru a da credibilitate informațiilor eronate prezentate în spotul publicitar menţionat, este blamabilă.

Trebuie subliniat faptul că s-a demonstrat că boala COVID-19 este una respiratorie, iar calea principală de transmitere este aeriană, în cazul contactului direct între persoane, prin intermediul secreţiilor eliminate de persoanele infectate prin expiraţie, atunci când strănută, vorbesc sau tuşesc”, mai susțin reprezentanții ANSVSA.

Atât Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor, cât şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-au exprimat clar poziţia, pronunţându-se împotriva restricţiilor în activitatea de comerţ cu produse alimentare, pe motiv de COVID-19.

„În acest context trebuie menţionat faptul că studiul realizat de Universitatea Politehnică din București (UPB), care formulează în concluzii afirmaţia prezentată în spotul publicitar menţionat, are la bază analiza impactului transmiterii virusului SARS-CoV-2 în diferite circumstanţe, plecând de la trei scenarii ipotetice”, mai spun reprezentanții Autorităţii Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Instituția susține că a luat cunoştinţă de concluziile acestui studiu, care a fost primit în cursul lunii decembrie 2020, iar în situaţia în care va intra în posesia unor noi informaţii, obținute prin metodologii științifice, cu privire la existenţa unor neconformităţi pentru pâine şi/sau produse de patiserie, va lua măsuri pentru ca produsele neconforme să nu fie puse pe piaţă şi/sau să fie retrase de pe piaţă, după caz.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here